Porsche - una dintre companiile cel mai puțin afectate de pandemie

Porsche - una dintre companiile cel mai puțin afectate de pandemie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 oct 2020

Una dintre companiile cel mai puțin afectate de pandemia de coronavirus este Porsche, care a reușit să recupereze mare parte din pierderile cauzate în Europa și ar putea încheia anul cu cifre pozitive.

Constructorul de automobile sport Porsche a raportat vânzări de 191.547 autoturisme în 2020, în intervalul ianuarie – septembrie, ceea ce reprezintă o scădere de numai 5,3% în comparație cu anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Trimestrul al treilea a adus pentru compania cu sediul în Stuttgart o creștere de 8,35% a livrărilor, cu 74.583 unități, aproape 6.000 de mașini vândute în plus, în condițiile în care compania avea, la finalul primei jumătăți a anului o scădere de 12,4 procente, la nivel global. Epidemia de coronavirus a generat probleme celor de la Porsche în special pe piața din Euopa, unde la jumătatea anului scăderea se apropia de 18 procente, însă ultimul trimestru a adus și aici o creștere de 7,6% (23.171 unități), cu un volum al livrărilor de 55.483 unități (-8,7%) după trei trimestre. O influență majoră a rezultatelor din Europa a avut-o situația nefavorabilă de pe piața din Germania. Aici, vânzările rămâne în declin, cu 20,6% în trimestrul al treilea și o scădere de 23% pe 9 luni, cu un volum de 17.462 unități.

„Porsche demonstrează rezistență în fața crizei produse de noul coronavirus. Datorită unui portofoliu de produse nou și actualizat, am reușit să menținem contracția livrărilor la un nivel moderat”, spune Detlev von Platen, membru pentru vânzări și marketing al Comitetului Executiv la Porsche AG. „Piața chineză și-a revenit rapid după carantină, iar cererea de pe alte piețe arată, de asemenea, o creștere semnificativă din nou - toate acestea contribuind la obținerea acestui rezultat.”

ULTIMA ORĂ VIDEO & FOTO Premieră istorică: Dacia a lansat oficial primul automobil electric CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO & FOTO Premieră istorică: Dacia a lansat oficial primul automobil electric

După cum reiese din statisticile companiei, China continuă să fie cea mai mare piață a mărcii, cu 62.823 de unități vândute în perioada ianuarie - septembrie. De asemenea, în Asia-Pacific, Africa și Orientul Mijlociu, Porsche a înregistrat creșteri, cu 87.030 de livrări de automobile. În schimb, SUA rămân cu o scădere de 12 procente, cu 39.734 de automobile, influențând, implcit, rezultatul din America de Nord.

Dintre modelele Porsche, Cayenne a rămas preferatul clienților, cu 64.299 de unități livrate în cele nouă luni. De asemenea, Porsche 911 a avut un volum de 25.400 de exemplare livrate, cu un procent mai mult decât în anul precedent. Macan a înregistrat 55.124 de unități livrate. Nu în ultimul rând, vedeta electrică a mărcii, Taycan, a avut 10.944 de clienți din întreaga lume

„Porsche nu a fost scutit de efectele crizei coronavirusului. Cu toate acestea, privim spre viitor cu optimism - în special datorită gamei noastre de produse convingătoare și creșterii continue a numărului de comenzi noi”, mai spune Detlev von Platen.

Porsche - una dintre companiile cel mai puțin afectate de pandemie

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
piata auto
livrari porsche