Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană pare că și-a revenit mult mai bine decât cea de autoturisme. În iunie, scăderea față de anul trecut s-a diminuat la 10% pe segmentul de LCV.
Înmatriculările totale de vehicule comerciale în luna a șasea s-au ridicat în UE la 165.283 de unități, cu 20,3% mai puține decât anul trecut. Numai că segmentul cel mai important, cel puțin din punct de vedere al volumului, cel al vehiculelor comerciale ușoare (LCV), a reușit să reducă impactul crizei mult mai mult, înregistrând o scădere de numai 10,4%, cu 142.799 unități. Asta înseamnă că piața a început să reia achizițiile de flote la un nivel apropiat de cel de anul trecut, aici fiind importantă de luat în considerare și tendința de scădere a pieței apărută înainte de criza covid-19.
Situația este mai gravă pe segmentul vehiculelor grele, camioane peste 16 tone (-55,6%) și cele peste 3,5 tone (-54,3%). De asemenea, pe segmentul autobuzelor, s-a înregistrat o scădere destul de mare (-41,5%).
România are o poziție foarte bună în acest context, deoarece a reușit să raporteze o creștere a pieței de LCV-uri, cu 6,4%, care a urcat la 1.267 de unități în iunie, cu aproape 100 mai multe decât în unie 2019. Pe celelalte segmente, piața locală a avut scăderi mai mici decât restul Europei, respectiv, -39,5% la camioane peste 16 tone, -38,3% la camioane peste 3,5 tone și un declin mai abrupt pe segmentul autobuzelor, -68,5%. În total, în iunie, în România au fost înmatriculate 1.715 vehicule comerciale, cu 14,8% mai puține decât în iunie 2019.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Klaus Iohannis a testat Ford Puma, la uzina din Craiova. “Mi-a plăcut mașina!”. Ford anunță o nouă investițiePe întreg semestrul, România a reușit să înmatriculeze 8.557 de vehicule comerciale, cu o scădere de 36,7%, cauzată de blocajele din martie, aprilie și mai. Segmentul cel mai activ, LCV, are după primul semestru o scădere de 21,5%, cu 6.383 de unități.
La nivelul întregii piețe europene, după șase luni, piața are un declin de 31,8% pe segmentul LCV, cu 620.689 unități, față de 910.598 câte erau înmatriculate anul trecut în perioada similară, și un declin de 33,7% pe totalul pieței de vehicule comerciale, cu 748.421 vehicule, cu aproape 400.000 de untiți mai puține față de primele șase luni din 2019.
Declinul a fost susținut pe continent în special de trei dintre cele mai mari piețe, Germania (-30,5%), Spania (-24,2%) și Italia (-12,8%), cu o evoluție pozitivă în Franța (+2,2%), la fel ca pe piața de autoturisme, ca urmare a programului de stimulare a pieței auto.