Pasajul Basarab intră în reparații după 15 ani de blocaj

Inaugurat mai bine de 15 ani în urmă, Pasajul Basarab din capitală intră în reparații.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Pasajul Basarab intră în reparații după 15 ani de blocaj

Primăria Municipiului București anunță că Pasajul Basarab va intra, în sfârșit, într-un amplu proces de punere în siguranță, după ce timp de aproape 15 ani nu a putut fi întreținut din cauza lipsei recepției la terminarea lucrărilor.

Ciprian Ciucu s‑a întâlnit cu reprezentanții constructorilor pentru a stabili calendarul și responsabilitățile, iar lucrările ar putea începe în luna iunie, cu obiectivul de a fi finalizate până în decembrie 2026.

Regina Maria, prima mutare după preluarea de către Mehiläinen: cumpără Neuroaxis, prima clinică de neurologie și neuroimagistică din România CITEȘTE ȘI Regina Maria, prima mutare după preluarea de către Mehiläinen: cumpără Neuroaxis, prima clinică de neurologie și neuroimagistică din România

Pasajul, inaugurat în 2011–2012, s‑a degradat semnificativ în lipsa mentenanței. Sistemul de colectare a apelor pluviale, scările, rampele, rosturile, lifturile, trotuarul rulant, elementele de semnalizare și chiar structura pasajului necesită intervenții. Expertizele tehnice realizate în 2023 și actualizate în 2024 au identificat toate deficiențele, iar responsabilitățile vor fi împărțite între constructor, care va remedia problemele de execuție, și PMB, care va interveni asupra degradărilor cauzate de lipsa întreținerii.

Constructorul și‑a asumat realizarea integrală a proiectului tehnic pentru toate categoriile de lucrări. După finalizarea proiectării, vor fi stabilite costurile, supervizarea și termenele exacte. Primăria estimează că avizele și autorizația de construire pot fi obținute în luna mai, ceea ce ar permite demararea lucrărilor în iunie.

CPI România își consolidează poziția pe piața de real estate: deține 8% din birourile moderne din București CITEȘTE ȘI CPI România își consolidează poziția pe piața de real estate: deține 8% din birourile moderne din București

Primarul Ciprian Ciucu a subliniat că obiectivul este închiderea „unei nebunii administrative” care a blocat timp de un deceniu și jumătate întreținerea unuia dintre cele mai importante noduri rutiere ale Capitalei, pentru a readuce Pasajul Basarab la standarde de siguranță și funcționalitate.

Anterior, a fost lanat un avertisment legat de Pasajul Basarab: Bucureștenii folosesc o construcție fără să fi fost recepționată.

Pasajul Basarab, recepționat „în paragină” după 15 ani

Pasajul Basarab, considerat cel mai mare proiect de infrastructură urbană din România, va fi recepționat la starea actuală, după 15 ani în care a fost folosit fără a fi preluat oficial de administrația locală.

Practic, unul dintre cele mai importante noduri de trafic ale Capitalei a rămas timp de un deceniu și jumătate „al nimănui”, fără posibilitatea legală de a fi întreținut sau reabilitat.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că Primăria Municipiului București va face, în sfârșit, recepția pasajului în forma în care se află acum. Ulterior, acesta va fi intabulat, va fi obținută o autorizație de construire, iar apoi vor putea începe lucrările de reabilitare propriu-zise.

Deși pe Pasajul Basarab se circulă de 15 ani, inclusiv cu tramvaiele, degradarea este evidentă. Scările rulante nu funcționează, iar scările fixe sunt afectate de rugină.

Balustradele sunt și ele ruginite, iar pereții sunt plini de graffiti și desene. În multe zone, urmele lipsei de întreținere sunt vizibile cu ochiul liber. Problemele nu se opresc aici. Traficul intens din ultimii ani a dus la numeroase accidente, chiar dacă pasajul are doar aproximativ doi kilometri și face legătura între cartierul Cotroceni și Gara de Nord. În urma impacturilor, mai multe balustrade au rămas îndoite și nereparate, reprezentând un potențial pericol pentru siguranța rutieră.

Trump divulgă mesaje private de la Macron FOTO CITEȘTE ȘI Trump divulgă mesaje private de la Macron FOTO

Faptul că pasajul nu a fost recepționat oficial a însemnat că nimeni nu a avut responsabilitatea legală de a face lucrări de reabilitare sau întreținere.

Sursele de finanțare și calendarul exact al lucrărilor urmează să fie stabilite, în condițiile în care Pasajul Basarab este una dintre cele mai importante artere de circulație ale Bucureștiului.

Pasajul Basarab a fost deschis circulației pe 18 iunie 2011, un proiect care fusese preluat în 2008 de fostul edil Sorin Oprescu, iar costul lucrărilor s-a ridicat la 255 de milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite