Mercedes-Benz poate elimina din gamă pickup-ul X Class

Mercedes-Benz poate elimina din gamă pickup-ul X Class
scris 18 iul 2019

Mercedes-Benz ar putea renunța la pickup-ul X-Class, din cauza costurilor ridicate ale acestui model și a vânzărilor slabe, potrivit unor surse citate de Automobilwoche.

Pickup-ul Mercedes-Benz X-Class, lansat cu fast în urmă cu doi ani,  ar putea să dispară prematur din portofoliul producătorului german de mașini premium, în cadrul procesului de reducere a costurilor inițiat încă din perioada lui Dietere Zetsche, continuat acum de noul CEO.

Urmărește-ne și pe Google News

Mercedes produce acest model în cadrul unui parteneriat cu Alianța Renault-Nissan, mașina fiind fabricată de Nissan, în uzina din Barcelona a japonezilor, unde se produce și Renault Alaskan. Mașinile sunt aproape identice, exceptând logo-urile și câteva repere estetice, însă prețurile lor diferă pe piețele pe care sunt prezente. Mercedes-Benz este și cel mai slab vândut dintre toate trei, având însă și prețul cel mai mare, de circa 38.000 de euro.

Mercedes, ca și Renault, a decis să producă propria versiune de pickup, în dorința de a acoperi cererea tot mai mare de astfel de vehicule comerciale, atât pe piețe cu tradiție pentru pickup-uri, cât și pe piețe mai noi. Din nefericire pentru Mercedes, anul trecut, în primul an complet de vânzări, au fost vândute doar 16.700 de unități X-Class, departe de țintele companiei.

O mare problemă a fost generată și de rechemările în service, care au afectat imaginea unui model care încerca să atragă cumpărătorii bogați ce-și doresc o mașină cu capabilități de tracțiune și de încărcare mari, dar și cu confortul unui vehicul premium.

Boc vrea metrou în Cluj-Napoca și are ofertă: Peste 20 de firme înscrise CITEȘTE ȘI Boc vrea metrou în Cluj-Napoca și are ofertă: Peste 20 de firme înscrise

Decizia de schimbare a planurilor în privința lui X-Class a fost luată de Dieter Zetsche, care a anunțat că s-a renunțat la ideea fabricării unei versiuni pentru Africa de Sud în uzina Nissan din Argentina.

Nevoia de reducerea  costurilor a fost generată de seriile de probleme apărute în cadrul Daimler, cu profituri revizuite de mai multe ori, din cauza amenzilor date de autorități în scandalurile diesel, dar și de rechemările diverse, de la airbaguri, la emisii neconforme.

Cu sau fără legătură cu această decizie, Mercedes-Benz a anunțat o campanie de marketing pentru X-Class, în România fiind anunțate versiuni speciale ale sale, Progressive Edition și Power Edition, cu dotări suplimentare și prețuri ajustate. Prima costă 38.318 euro, iar a doua - 44.208 euro, oferta fiind disponibilă până în luna septembrie. Acest gen de promoții este lansat, de obicei, când se intenționează vânzarea mai rapidă a unor versiuni mai scumpe sau existente pe stoc.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes
x class
pickup mercedes
pret x class