FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8

FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 iul 2020

Volkswagen a prezentat noul Tiguan, de fapt faceliftul SUV-ului de clasă medie al mărcii, care a primit o față nouă și mai multe îmbunătățiri tehnice și estetice.

Noul Tiguan este primul model din familia VW care preia elementele de design introduse odată cu noul Golf 8. Detaliile sunt vizibile la blocurile optice, care reușesc să facă acum tranziția de la farurile de tip diamant, cu forme rectangulare, la noile contururi mai organice, pentru care au optat designerii VW după plecarea lui Walter de Silva. O nouă grilă frontală aducea și ea un aer proaspăt SUV-ului, făcând în același timp legătura cu modele mai mari, Touareg și Atlas, preluând totodată noul logo al mărcii.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, o noutate cel puțin la fel de importantă ca aspectul este introducerea motorizărilor plug-in hibrid, pe versiunea eHybrid care poate atinge viteze de până la 130 km/h exclusiv electric. Nu în ultimul rând, noi versiuni R și 4MOTION oferă clienților acestui model opțiuni lărgite pentru achiziție.

Dacia, prima creștere după pandemie: 8% în Franța. Piața franceză a urcat cu 1,2% în iunie față de anul trecut CITEȘTE ȘI Dacia, prima creștere după pandemie: 8% în Franța. Piața franceză a urcat cu 1,2% în iunie față de anul trecut

„Am lansat strategia globală pentru SUV-uri în 2016, cu a doua generație Tiguan. A servit ca bază pentru multe modele de succes în lume. Volkswagen face acum un nou pas, prin electrificarea, digitalizarea și conectivitatea noului Tiguan”, spune Ralf Brandstatter, noul CEO al VW.

Printre noutățile introduse pe noul Tiguan se numără și sistemul de infotainment MIB3, care cuprinde cele mai noi tehnologii de conectare pe care le-au dezvoltat marca și grupul VW.

FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8

FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8
FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8

FOTO & VIDEO VW Tiguan, primul model care preia designul lui Golf 8
viewscnt
Afla mai multe despre
vw
tiguan
facelift tiguan
noul tiguan