FOTO Proiectul Dacia Bigster Coupe, tot mai aproape de realitate

FOTO Proiectul Dacia Bigster Coupe, tot mai aproape de realitate
scris 23 ian 2024

Tot mai multe informații legate de o versiune Coupe a SUV-ului Dacia Bigster apar în presa de specialitate, bazate pe surse din apropierea Renault. Dacia a anunțat două modele noi, pentru perioada 2026 – 2027, unul dintre acestea urmând să fie această caroserie care va înlocui actualul Renault Arkana.

Renault are nevoie de un înlocuitor pentru Arkana, un SUV care a înregistrat un succes important pe piețele lumii, inclusiv în Europa, dar care astăzi are deja un înlocuitor în showroom-urile mărcii, Rafale. SUV-ul Coupe Arkana a fost lansat în 2019 pe platforma lui Duster (B0), pe piața din Rusia, și a primit ulterior, în 2020, o versiune mai performantă, pe platforma CMF-B.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Circulația pe un nou tronson din Autostrada Transilvania a fost deschisă CITEȘTE ȘI VIDEO Circulația pe un nou tronson din Autostrada Transilvania a fost deschisă

Aceasta din urmă a fost fabricată în Coreea de Sud, în uzina Renault, fiind destinată piețelor internaționale. Noile planuri privind uzina coreeană nu mai includ producția unei noi generații Arkana, astfel că viitorul acestui model a trebuit rescris. Așa s-a ajuns la Bigster Coupe, care ar putea reprezenta opțiunea pe care grupul Renault o oferă clienților săi pe segmentul SUV Coupe compact.

Dacia Bigster Coupe va putea fi vândut sub sigla Dacia în Europa, pentru a înlocui Arkana, la un preț care va oferi un profit comparabil cu cel al fostului model. În același timp, pe piețele internaționale, inclusiv în America de Sud sau Australia, Renault va vinde acest model sub marcă proprie, din cauza absenței brandului Dacia pe aceste piețe.

Din punct de vedere tehnic, Bigster Coupe va oferi caracteristici tehnice similare cu cele anunțate pentru Duster 3, la care se vor adăuga unele opțiuni suplimentare privind motorizarea. Unul dintre acestea ar putea fi un motor hibrid nou, de 1.8 litri, și o posibilă tracțiune integrală electrificată.

Lupta dintre Dacia Sandero, locul 1 în noiembrie, și Tesla Model Y se dă până în ultima zi a anului CITEȘTE ȘI Lupta dintre Dacia Sandero, locul 1 în noiembrie, și Tesla Model Y se dă până în ultima zi a anului

Simulările computerizate realizate de designerul Kleber Silva, cel care are la activ o mulțime de încercări bazate pe conceptul Bigster, ne arată cum ar putea să arate un viitor Dacia Bigster Coupe, cu o siluetă specifică, un hayon înclinat, de tip fastback și cu toate celelalte trăsături regăsite pe Duster. Cu siguranță ar reprezenta un succes de piață, dacă va fi vândut la un preț competitiv în raport cu principalii concurenți din Europa.

În același timp, cel de-al doilea model dezvoltat de Dacia și anunțat deja de oficialii companiei, despre care s-a scris în presa franceză că poartă numele de cod C-Neo, va fi se pare un model compact, cu o caroserie hatchback/fastback, care va utiliza aceeași platformă CMF-B și va oferi un înlocuitor pentru Renault Megane, la momentul la care modelul actual (neelectrificat) va dispărea din oferta mărcii franceze.

FOTO Proiectul Dacia Bigster Coupe, tot mai aproape de realitate

SURSA FOTO: KLEBER SILVA

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia bigster
duster 3
bigster coupe
duster coupe