Drumul Expres Brăila-Galați, probabilitate mare să fie deschis circulației anul acesta

Drumul Expres Brăila-Galați, probabilitate mare să fie deschis circulației anul acesta
scris 13 ian 2023

Drumul Expres Brăila - Galați ar putea fi dat anul acesta în circulație, a transmis ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

,,Drumul Expres Brăila - Galați: aș trece acest drum expres Brăila - Galați cu o probabilitate destul de mare ca anul acesta să fie dat în circulație. Cu o probabilitate destul de mare, asta, desigur, și în funcție de vreme și de tot ceea ce înseamnă și alte lucruri, dar sunt mai degrabă optimist decât pesimist în ceea ce înseamnă Drumul Expres Brăila - Galați", a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Tata Motors, care deține Jaguar Land Rover, va produce celule de baterii în Europa CITEȘTE ȘI Tata Motors, care deține Jaguar Land Rover, va produce celule de baterii în Europa
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Pe 15 aprilie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Brăila - Galați cu Asocierea SC SA & PE Construct SRL (lider de asociere) - Spedition UMB - Tehnostrade SRL.

Conform sursei citate, valoarea contractului este de 371,416 milioane lei fără TVA, iar sursa de finanțare sunt fonduri europene nerambursabile.

În data de 22 decembrie, Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire, unde constructorul UMB a început încă din octombrie lucrările de decopertare.

„Se autorizează executarea lucrărilor de construire aflate în culoarul expropriat, în conformitate cu Documentul de avizare C.T.E. - C.N.A.I.R. S.A. nr. 53141/02.11.2022. Lucrări de drum (terasamente, structuri rutiere etc); Lucrări de reabilitare DN 28 - (lărgire la 4 benzi); Lucrări de drumuri vicinale și de exploatare; Lucrări de artă (Pod km 6+620 peste canal de irigații [Canal A.N.l.F. CC2] și Viaduct km 10+837 peste digul de apărare pentru ape mari ale râului Siret, calea ferată și râul Siret) cu condiția respectării Avizului de gospodărire a apelor nr. 9 din 27.04.2022, emis de A.N. Apele Române”, se arată în Autorizația de construire.

Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni.

Potrivit datelor CNAIR, data de finalizare prevăzută pentru Drumul Expres Brăila - Galați este mai 2024.

Acest obiectiv constă în construirea a 11,088 km de drum expres, la două benzi pe fiecare sens de circulație, inclusiv a trei poduri, unui pasaj și două viaducte.

Drumul Expres Brăila - Galați va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B și va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două orașe, precum și cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila.

viewscnt
Afla mai multe despre
brăila-galați
drumuri