Dacia nu reușește să iasă din criză pe piața din Italia

Dacia nu reușește să iasă din criză pe piața din Italia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 aug 2020

Italia nu reușește să treacă de impasul declinului pieței auto, din cauza întârzierilor implementării unui program de tip Rabla. Acesta a fost votat, dar nu a intrat în vigoare pe parcursul lunii iulie, astfel că piața a avut și în a șaptea lună o scădere a vânzărilor. Dacia a pierdut și mai mult decât media pieței, confruntându-se cu o posibilă amânare a deciziei de cumpărare a propriilor clienți.

Autoritățile italiene au publicat datele oficiale privind înmatriculările de autovehicule din luna iulie, anunțând încă o lună de scădere, cu 11 procente mai puțin decât în 2019. În total, au fost înmatriculate 136.455 unități, cu aproape 20.000 mai puține față de iulie 2019.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiar dacă o serie de mărci au început să-și revină, trecând pe creștere față de anul trecut, cel puțin jumătate din piață are încă rezultate negative. Printre acestea se numără și Dacia, cu una dintre cele mai mari scăderi, 33%, cu 5.134 de autoturisme înmatriculate. Chiar și în aceste condiții, Dacia Sandero rămâne printre performerii din Italia, pe locul opt, cu 2.739 de unități vândute în iulie, fiind depășit doar de patru modele ale Fiat Chrysler și de trei ale mărcii VW.

Dacia, creșteri puternice pe piețele din Franța și Marea Britanie în iulie. La 7 luni, vânzările au scăzut însă substanțial CITEȘTE ȘI Dacia, creșteri puternice pe piețele din Franța și Marea Britanie în iulie. La 7 luni, vânzările au scăzut însă substanțial

Pe întreaga perioadă care a trecut de la începutul anului, Dacia a înregistrat cel mai mare declin din Europa, de peste 51%, cu 56.194 de autoturisme înmatriculate, în condițiile înc are anul trecut depășea 100.000 de autoturisme în primele șapte luni. Scăderea Dacia este cu fix 10 procente peste scăderea înregistrată de piața italiană de autoturisme, 41%, cu un volum total de 1,23 milioane de autoturisme înmatriculate.

În acest moment, dintre marile piețe Big 5, ale industriei auto europene, au revenit pe creștere doar cele din Franța (4%) și Spania (1,1), plus cea din Marea Britanie (11,3%), care nu mai este cuprinsă, însă, în statisticile UE.

Dacia nu reușește să iasă din criză pe piața din Italia

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia italia
vanzari dacia italia
autoturisme italia
coronavirus italia