Dacia - afectată masiv în Marea Britanie de scăderea pieței, unde nu mai sunt cumpărate dieseluri

Dacia - afectată masiv în Marea Britanie de scăderea pieței, unde nu mai sunt cumpărate dieseluri
scris 12 apr 2018

Înmatriculările de automobile din Marea Britanie continuă să scadă, din cauza renunțării la dieseluri, iar Dacia este afectată pentru prima dată de reculul pieței din insulă.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Dacia a înregistrat o scădere de peste 30 de procente pe piața din Marea Britanie, fiind afectată serios de valul de scăderi din Regat. Înmatriculările din Marea Britania continuă și în acest an, având mai mult de 12 luni de pierderi, în special din cauza impactului scandalului diesel asupra intențiilor de cumpărare ale britanicilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Amenințările cu interzicerea motoarelor diesel și impactul emoțional al scandalului Dieselgate i-au determinat pe englezi să nu mai cumpere aceste mașini, iar efectul s-a transmis în unele cazuri și potențialii cumpărători n-au mai cumpărat niciun automobil, preferând să aștepte un moment mai favorabil, inclusiv o posibilă ieftinire a mașinilor electrice.

Dacia a înregistrat un număr de 4.013 automobile în martie, iar cota sa de piață a scăzut sub 1 procent. Pe întreg trimestrul, volumul de mașini înmatriculate de marca românească în Marea Britanie a ajuns la 7.182 unități, cu 12 procente mai puține decât anul trecut. Singura speranță de creștere pentru Dacia pe această piață rămâne introducerea noului Duster, după ce versiunea cu volan pe partea dreaptă va intra în producție. O posibilă înlocuire a motorului 1.2 TCe cu noul 1.3 litri lansat de Renault pe propriile modele ar putea aduce, de asemenea o creștere a cererii pentru Dacia.

Record de vânzări doborât de SEAT după 18 ani: cel mai bun trimestru, cea mai bună lună CITEȘTE ȘI Record de vânzări doborât de SEAT după 18 ani: cel mai bun trimestru, cea mai bună lună

În total, înmatriculările din Regat au atins o valoare de 474.069 unități, cu aproape 100.000 mai puține față de anul trecut. Cele mai vândute 5 mărci au fost în martie Ford, Volkswagen, Vauxhall, Mercedes-Benz și BMW, și ironia sorții face ca brandul cel mai puțin afectat de scăderi să fie VW, cu doar circa 4 procente pierdere, în martie. Cele mai afectate de scădere, dacă lăsăm la o parte mărcile exotice precum Infiniti sau Aston Martin, și ne uităm la mărcile de volum, au fost Fiat (-34%), Nissan (-33%), Dacia și Citroen (-30%).

Pe cele trei luni care au trecut, ierarhia mărcilor este aproape la fel, cu excepția rocadei pe care o fac Audi și BMW pe locul 5. În total au fost înmatriculate pe primul trimestru 718.489 autoturisme, în scădere cu 12,3% față de anul trecut, când erau înmatriculate peste 820.000 de autoturisme. Cele mai mari scăderi pe T1 la mărcile de volum s-au înregistrat în dreptul Nissan, Fiat, Jaguar și Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
piata auto
dacia