Creștere de 300% a vânzărilor de mașini electrice din România. În Europa, Germania și Franța au generat jumătate din creșterea totală

Creștere de 300% a vânzărilor de mașini electrice din România. În Europa, Germania și Franța au generat jumătate din creșterea totală
scris 7 nov 2022

România rămâne una dintre țările din Europa cu cele mai mari creșteri ale vânzărilor de autoturisme electrice, nu doar procentual, ci și în volume, în condițiile în care regiunea cunoaște o importantă revenire a pieței auto, relevă datele analizate de Profit.ro. Cel mai puternic avans a venit în trimestrul III din Germania, care pare să fi depășit perioada de declin pe întreg spectrul de propulsii, dar în special pe cel electric.

Toate cele patru piețe auto mari din vestul Europei, Germania, Spania, Franța și Italia au înregistrat în trimestrul al treilea creșteri importante pe segmentul autoturismelor electrice, de două cifre, acestea aducând inclusiv creșteri de volume de câteva mii de autoturisme în plus comparativ cu anul anterior.

Urmărește-ne și pe Google News

Împreună cu Suedia, aceste țări au dat trendul în trimestrul al treilea, marcând practic startul revenirii Europei din criza de semiconductori, cea mai mare parte a creșterii fiind susținută de segmentul electric.

CFR și un cadou de Sărbători - Majorări de salarii pentru angajați. Cât vor primi în plus CITEȘTE ȘI CFR și un cadou de Sărbători - Majorări de salarii pentru angajați. Cât vor primi în plus

Germania, cea mai mare piață din Europa, a avut un plus de 17.000 de autoturisme electrice, iar Franța de circa 13.000, împreună având o creștere de volum cât toate celelalte țări la un loc, în intervalul iulie – septembrie.

România se alătură acestui grup de țări, având cea mai mare creștere de electrice din estul Europei, în cifre absolute, respectiv 2200 de autoturisme electric în plus pe intervalul analizat, cu una dintre cele mai mari creșteri în termeni procentuali (213,4%). Volumul de autoturisme electrice înmatriculate în România în cele trei luni a fost de 3.259 de unități, unul care păstrează ritmul lunilor anterioare și pregătește un posibil an 2023 cu rezultate și mai bune.

După trei trimestre, Germania și Franța acaparează ce mai mare cotă a creșterii segmentului de electrice, cu circa 35.000 de vehicule în plus, înmatriculate în fiecare dintre cele două piețe, cele două reprezentând, practic, aproape 50% din întreaga creștere a vânzărilor de electrice din UE, care însumează 148.000 de autoturisme înregistrate peste nivelul din 2021, în perioada similară. În total, Europa a înmatriculat 716.000 de autoturisme electrice în intervalul ianuarie – septembrie, cu  26% peste anul anterior.

România a înmatriculat în acest an (ianuarie – septembrie) 7.719 autoturisme cu propulsie exclusiv electrică, o creștere de peste 300% față de anul 2021, adică 5.805 autoturisme în plus, ceea ce plasează țara noastră în primele opt țări din UE.

Toyota raportează o scădere a profitului și anunță scumpiri ale mașinilor în Europa. Au apărut însă deja comentarii CITEȘTE ȘI Toyota raportează o scădere a profitului și anunță scumpiri ale mașinilor în Europa. Au apărut însă deja comentarii

Ponderea vehiculelor electrice în Europa a urcat în trimestrul al treilea până aproape de 12%, în condițiile în care motorizările diesel au scăzut la un nivel istoric de 16,5% din totalul pieței. Benzina rămâne motorizarea cea mai populară pe continent, dar ea coboară sub 40%. Celelalte motorizări electrificate, hibrid electrice, au urcat și ele la 22,6%, astfel că împreună cu mașinile complet electrice au reușit să depășească o treime din piața de autoturisme.

Un detaliu aparte este cel referitor la evoluția motorizărilor PHEV, mașini hibride cu încărcare la priză. Volumul acestora a scăzut în ultimul trimestru, motivele fiind multiple, dar cel mai probabil migrarea clienților către electrice pure fiind cauza principală.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari electrice romania
cele mai vandute masini in romania
masini phev bev