BMW leagă salariile managerilor de atingerea țintelor de emisii

BMW leagă salariile managerilor de atingerea țintelor de emisii
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 iul 2020

Șeful BMW, Oliver Zipse, a prezentat la Munchen direcția strategică a companiei din punct de vedere al sustenabilității și eficienței resurselor, anunțând că și-a fixat propriile ținte pentru această strategie până în 2030. Una dintre informațiile transmise presei este cea care vizează salariile managemenetului. Acestea vor fi legate direct de atingerea țintelor privind emisiile.

Oliver Zipse, CEO al BMW, a anunțat la Mucnhen, în cadrul prezentării făcute pe marginea strategiei privind sustenabilitatea din punct de vedere al emisiilor, că membrii consiliului de administrației și toți managerii executivi din companiei „vor fi măsurați la capitolul ținte de sustenabilitate”. „Cred ferm în lupta împotriva schimbărilor climatice și modul cum utilizăm resursele va decide viitorul societății noastre - și pe cel al BMW Group.”, a declarat Zipse.

Urmărește-ne și pe Google News

În consecință, BMW Group și-a fixat propriile ținte de reducere a emisiilor de CO2, în următorii 10 ani, iar țintele se aplică la întreg lanțul de producție, de la cel de furnizori, la faza finală de utilizare. În final, scopul este reducerea emisiilor de CO2 pe vehicul cu cel puțin o treime. Conform calculelor BMW, la un volum de 2,5 milioane de vehicule, cât a produs compania în 2019, corespunde unei reduceri de peste 40 milioane de tone de CO2, pentru un ciclu de viață, în 2030, când va fi atinsă această țintă.

România va avea un circuit de testare a vehiculelor autonome, la Cluj. Robert Bosch și Porsche Engineering România - interesate de investiție CITEȘTE ȘI România va avea un circuit de testare a vehiculelor autonome, la Cluj. Robert Bosch și Porsche Engineering România - interesate de investiție

Printre măsurile pe care le va lua compania în atingerea țintelor se numără de exemplu utilizarea electricității verzi în procesul de producție. De la furnizori, care trebuie să atingă țintele de emisii de CO2, la producția bateriilor, dar și la reciclarea acestora, la finalul vieții.

În ce privește vehiculele produse, BMW și-a propus să aducă peste 7 milioane de vehicule electrificate, pe șoselele lumii, din care două treimi să fie complet electrice.

Premium și sustenabilitatea vor fi inextricabil legate în viitor, a mai spus Oliver Zipse.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw salarii
tinte emisii co2
reciclare baterii electrice
productie sustenabila