Air China a revenit în România

Air China a lansat zborul direct București – Beijing, operat de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Air China a revenit în România
Noua conexiune aeriană este disponibilă pe ruta Beijing – București – Zagreb, cu trei zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri, fiind folosite aeronave de tip Airbus A330-200. 
„Zborul inaugural Beijing - București a primit salutul cu apă la aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă. După discuții pe care le-am avut cu oficialii companiei aeriene, Air China a lansat zborul direct București – Beijing, din 4 septembrie. O conexiune strategică, ce leagă direct Europa Centrală și de Sud-Est de una dintre cele mai mari piețe ale lumii: China”, arată Bogdan Mîndrescu.
 
Acesta precizează că nu este vorba doar despre o nouă rută, ci de „confirmarea rolului pe care Aeroportul Henri Coandă îl joacă în arhitectura aeriană a regiunii”. 
 
”Suntem, tot mai clar, punctul de legătură dintre această parte a Europei și restul lumii”, spune oficialul CNAB.
 
Ultimul zbor direct spre capitala Chinei a avut loc în 2003, TAROM renunțând la zborurile spre Beijing, deoarece nu erau profitabile.
 
TAROM a inaugurat, în 1974,  primul zbor direct pe ruta București-Beijing, una dintre cele mai lungi curse operate la acel moment de compania națională.

Potivit unor informații anterioare, va fi o frecvență de trei zboruri săptămânale.

"Ambasada României în Republica Populară Chineză a marcat un moment de referință în planul relațiilor bilaterale dintre România și Republica Populară Chineză, prin găzduirea ceremoniei dedicată reluării zborurilor directe dintre Beijing și București, începând din 4 septembrie anul curent.

Noua rută aeriană operată de compania Air China, tur-retur, pe destinația: Beijing (PEK) - București (OTP) - Zagreb (ZAG), marchează o nouă etapă în dezvoltarea conectivității și cooperării dintre țările noastre, contribuind la poziționarea Bucureștiului ca un punct de legătură tot mai bine conectat cu marile centre economice, culturale și politice ale Chinei și Asiei", se arată într-un comunicat.

STB cere insolvența. Judecătorii au stabilit acum când vor discuta cererea CITEȘTE ȘI STB cere insolvența. Judecătorii au stabilit acum când vor discuta cererea

Cursele vor fi operate săptămânal, luni-miercuri-vineri, asigurând o conexiune rapidă și eficientă, care va contribui la optimizarea fluxurilor de transport prin eliminarea escalelor și reducerea timpilor de călătorie.

"Reluarea zborurilor directe între București și Beijing reprezintă un succes diplomatic și economic major, menit să apropie comunitățile noastre. Acest coridor de conectivitate va impulsiona și deschide noi oportunități de dialog și cooperare, generând avantaje concrete pe multiple paliere de interes comun", a declarat ambasadorul României în R.P. Chineză, Dan - Horia Maxim.

Anterior, a fost anunțat că Air China va inaugura prima sa rută din China spre România la începutul lunii septembrie 2026.

Aceasta va zbura și între București și Croația.

Pasagerii vor ajunge din Beijing la București în aproximativ 10 ore și jumătate, iar între București și Zagreb timpul estimat de zbor este o oră și 10 minute.

Air China a revenit în România

Air China a revenit în România

Compania aeriană Air China va zbura și între Aeroportul Otopeni și aeroportul din Zagreb, capitala Croației. Zborurile directe între Beijing și București vor fi operate cu avioane de tip Airbus A330-200.

Avioanele Airbus A330-200 din flota companiei aeriene chineze au trei configurații diferite. Acestea pot transporta 12 pasageri la clasa business și 271 la clasa economică, 30 la clasa business și 207 la clasa economică sau 18 pasageri în clasa business și 247 în clasa economică.

Compania aeriană Air China va vinde bilete de avion și pe zborurile dintre București și Zagreb și retur, fără conexiune spre și dinspre China.

Până acum, singurele zboruri fără escală operate între România și China sunt cele cargo ale companiei aeriene românești Romcargo Airlines, pe ruta București - Ürümqi.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2524 -0.0012-0.02 %
1 USD4.5199 -0.0067-0.15 %
1 GBP6.1135 +0.0040+0.07 %
1 CHF5.5832 -0.0090-0.16 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite