Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, pe serie brută, cu 27,9%, în primele nouă luni față de perioada similară din anul anterior, iar cel al cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a urcat, ca serie brută, cu 39,5%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.
Datele INS arată că, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2021 comparativ cu perioada corespunzătoare din 2020, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 27,9%, influențată de creșterea cifrei de afaceri la: comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+41,7%), comerțul cu autovehicule (+30,9%), comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+23,7%) și activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+22,0%), scrie Agerpres.
În perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2021 comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 26,0%.
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în primele 9 luni din 2021 a înregistrat o cifră de afaceri cu 39,5% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020, influențată de creșterea cifrei de afaceri la: activitățile hotelurilor și restaurantelor (+43,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+40,8%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+36,4%), activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (+29,3%) și activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+19,3%).
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2021, a înregistrat o cifră de afaceri cu 35,0% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020.
Conform INS, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna septembrie 2021, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 6,9%, datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (+10,7%), activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+3,5%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+3,1%). Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor a scăzut cu 1,9%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna septembrie 2021, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 1,5%.
În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna septembrie 2021, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 9,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile hotelurilor și restaurantelor (-11,9%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-4,4%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-1,6%) și la activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-1,2%). Activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană au crescut cu 3,8%.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna septembrie 2021, față de luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 0,9%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna septembrie 2021, comparativ cu luna septembrie 2020, a înregistrat o creștere cu 7,8%, datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+21,8%), comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+12,0%) activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+11,1%) și la comerțul cu autovehicule (+4,2%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna septembrie 2021, a înregistrat o creștere cu 7,9% față de luna septembrie 2020.
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în luna septembrie 2021, a înregistrat o cifră de afaceri cu 43,6% mai mare comparativ cu luna septembrie 2020, datorită creșterilor înregistrate la activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+54,1%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+51,3%), activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (+48,8%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+23,5%) și la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+7,3%).
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna septembrie 2021 a crescut cu 46,3%, comparativ cu luna septembrie 2020.