81 de autobuze electrice din China vor fi livrate în șapte județe din România. Parteneriat cu un producător din Ciorogârla

81 de autobuze electrice din China vor fi livrate în șapte județe din România. Parteneriat cu un producător din Ciorogârla
scris 15 dec 2021

Peste 80 de autobuze electrice Granton produse în China vor ajunge în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, anunță Ministerul Dezvoltării, care precizează că a fost finalizată procedura de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional.

”81 de autobuze electrice, cu lungimea de cca. 10 m, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de șes, vor fi livrate în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a procedurii de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional”, precizează instituția.

Urmărește-ne și pe Google News
Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

În perioada imediat următoare vor fi încheiate contractele de furnizare pentru următoarele municipii:

-  Alexandria: 10 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 19.074.000 lei (fără TVA);

-  Brăila: 11 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 22.219.998 lei (fără TVA);

-  Constanța: 21 autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 21 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 40.055.404 lei (fără TVA);

-  Drobeta-Turnu Severin: 3 autobuze electrice, 1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 6.059.999 lei (fără TVA);

-  Focșani: 20 autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 38.148.000 lei (fără TVA);

-  Lugoj: 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA);

- Slobozia: 7 autobuze electrice, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 14.140.003 lei fără TVA.

Toate autobuzele și statiile de încărcare vor fi puse la dispoziție de ofertantul declarat câștigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, cu sediul în Ciorogârla, lângă București, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON (China), scrie News.ro.

Finanțarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – "Sprijinirea dezvoltării urbane durabile", Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare", Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă".

viewscnt
Afla mai multe despre
autobuze electrice
china