Propunere: brandurile care folosesc imaginea sau cuvântul „urs” în identitatea lor să plătească copyright animalelor

Propunere: brandurile care folosesc imaginea sau cuvântul „urs” în identitatea lor să plătească copyright animalelor
scris 5 nov 2021

Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia și Flavors of Romania, propune ca brandurile care folosesc imaginea sau cuvântul „urs” în identitatea lor să plătească dreptul de copyright către urși (bear right) și să contribuie astfel la realizarea unui nou sanctuar în România, informează Agenția de presă Rador.

Inițiativa lui Charlie Ottley este promovată pe rețelele de socializare de Agent Green, organizație neguvernamentală care militează împotriva tăierilor ilegale din păduri.

Urmărește-ne și pe Google News
Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Pentru realizarea sanctuarului sunt luate în calcul locații mai ales din județele cu cele mai mari populații de urs, precum Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Vrancea. Arealul ales ar urma să răspundă nevoilor de bază ale urșilor, astfel că gradul de naturalețe al habitatului va avea un rol esențial.

Teritoriul trebuie să cuprindă pădure mixtă din compoziția căreia să nu lipsească fagul, o pajiște, apă curgătoare și o baltă. În acest sanctuar, urșii vor putea să-și exprime comportamentul natural și vor avea acces la facilități care să le stimuleze condiția fizică și să-i mențină activi.

Programul va urmări inclusiv reintroducerea în natură a acelor urși care mai pot fi reabilitați.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

„Încă de când am ajuns pentru prima dată în România, în 2010, am fost fascinat de natura sa și de fauna bogată de aici. Din păcate lucrurile nu merg bine pentru populațiile de urs brun, o creatură magnifică, periclitată. În mare parte noi, oamenii, suntem responsabili pentru problemele recente apărute din cauza apariției urșilor în mediul nostru – deoarece suntem atât de ocupați să-l punem la pământ pe al lor.

Dacă le distrugem teritoriul, forțăm urșii să se apropie mai mult… și atunci îndrăznim să-i învinovățim tot pe ei. Drept urmare, dreptul la viață este focusul acestei campanii, în care ne adesăm în primul rând celor care poartă ursul în identitatea lor, precum nume sau logo-uri. Plătind dreptul către urs, plătim pentru durabilitatea mediului înconjurător, pentru viitorul nostru”, a declarat Charlie Ottley.

Obiectivul campaniei este de a înființa un sanctuar care să salveze, pentru început, 50 de urși. În prima etapă ținta este obținerea celor 30 de hectare necesare, dar și atragerea investițiilor pentru primii 10 urși – costurile totale pentru ca sanctuarul să fie construit și să devină operațional sunt de până la 10.000 euro per urs salvat.

La nivel mondial, ursul se numără printre cel mai des întâlnite animale sălbatice în identitatea companiilor, alături de unele domestice, precum câinii, pisiciile și caii, potrivit celor mai recente cercetări. Totodată, este cel mai popular nume de familie din România care are ca origine numele unui animal, conform statisticilor oficiale.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
urs
copyright