Prețurile uleiului de măsline au crescut la noi recorduri, deoarece seceta severă din principalele țări producătoare reduce livrările și duce și la creșterea furturilor, transmite CNBC.
Prețurile uleiului de măsline au crescut la nivel mondial la 8.900 de dolari pe tonă, în septembrie, cauzate de ”vremea extrem de uscată” în zăna Mării Mediterane, potrivit unui raport recent al Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite.
Deja, prețul mediu în august a fost cu 130% mai mare față de anul anterior și nu a arătat ”niciun semn de relaxare”, a spus USDA.
Spania, cel mai mare producător și exportator de ulei de măsline din lume, a fost lovită de o secetă intensă de luni de zile, scrie News.ro
De asemenea, țara tocmai a înregistrat a treia cea mai fierbinte vară, cu temperatura medie a verii cu 1,3°C mai mare decât în mod normal, potrivit agenției meteorologice de stat AEMET.
Potrivit datelor companiei de informații despre piața de mărfuri Mintec, producția de ulei de măsline din Spania în sezonul recent a scăzut la aproximativ 610.000 de tone - aceasta este o scădere de peste 50% în comparație cu 1,3 până la 1,5 milioane de tone obișnuite.
”La complexitatea situației se adaugă și preocupările legate de reducerea producției în alte țări mari producătoare de ulei de măsline din Europa, inclusiv Italia și Grecia, unde predomină condițiile de secetă”, a declarat Kyle Holland, analistul pentru semințe oleaginoase și uleiuri vegetale de la Mintec, pentru CNBC.
Grecia și Italia sunt al doilea și respectiv al treilea cel mai mare producător de ulei de măsline, potrivit Consiliului Internațional de Măsline, o organizație interguvernamentală formată din membri care reprezintă mai mult de 98% din producția de măsline la nivel global.
CITEȘTE ȘI ANRE a finalizat operaționalizarea platformei digitale de raportare și monitorizare a pieței gazelor naturaleHoții de ulei de masline
Prețurile uleiului de măsline din regiunhea spaniolă Andaluzia au crescut la 8,45 EUR (9,02 USD) per kilogram în septembrie, a arătat valoarea de referință Mintec. Acesta marchează ”cel mai mare preț înregistrat vreodată pentru uleiul de măsline spaniol”, pe baza datelor companiei care se întind pe o perioadă de 20 până la 30 de ani și reprezintă un salt de 111% față de anul trecut.
Creșterea prețurilor, pentru uleiul de măsline, care se mai numește și ”aur lichid”, i-a determinat pe unii să-l fure.
Aproximativ 50.000 de litri de ulei de măsline extravirgin dintr-una dintre morile de ulei din Spania, Marin Serrano El Lagar, au fost furați la primele ore ale zilei de 30 august, potrivit rapoartelor presei locale. Adică ulei în valoare de peste 420.000 de euro, sau aproximativ 450.000 de dolari, pierdut de afacerea de familie. Nu au existat arestări până acum.
Asta nu e tot. Cu puțin timp înainte, hoții au fugit cu 6.000 de litri de ulei de măsline extravirgin, în valoare de 50.000 de euro, de la moara Terraverne, a declarat ziarul spaniol El Munco.
CITEȘTE ȘI FOTO ANPC propune închiderea temporară a restaurantului Taverna Racilor HerăstrăuCalculatoarele, mesele, ventilatoarele și scaunele companiei au fost, de asemenea, jefuite în timpul furtului.
Companiile în cauză nu a răspuns solicitării de comentarii a CNBC.
Cand se va termina criza?
Nu există niciun răgaz în vedere. Holland, de la Mintec, a avertizat că, dacă stocurile de ulei de măsline continuă să se epuizeze din cauza secetei, proviziile ar putea fi epuizate înainte de octombrie, când sosesc de obicei recoltele proaspete.
„Situația este complicată de decizia Turciei de a suspenda exporturile de ulei de măsline în vrac. Suspendarea a înrăutățit volumele deja limitate din Spania”, a spus analistul.
Turcia, care este la rândul ei un producător important de ulei de măsline, a suspendat exporturile în vrac până la 1 noiembrie, o măsură determinată de creșterea globală a prețurilor.