Focar de Pestă în Timiș, 600 de oi vor fi omorâte

Focar de Pestă în Timiș, 600 de oi vor fi omorâte
scris 26 aug 2024

Aproximativ 600 de oi vor fi ucise, după ce într-o fermă din județul Timiș a fost depistat virusul Pestei Micilor Rumegătoare. Autoritățile au instituit zone de protecție și de supraveghere.

”În data de 24.08.2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat focarul de Pesta micilor rumegătoare într-o exploatație nonprofesională din localitatea Clopodia, comuna Jamu Mare, județul Timiș în urma examinării probelor și emiterea buletinelor de analiză, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (IDSA). Urmare acestui fapt, în cursul zilei de astăzi, 26.08.2024, a fost convocată sedința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii”, se precizează într-un comunicat al Prefecturii Timiș.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ LISTA Liderul pieței scumpește pentru a treia oară în acest an țigările. Cât vor costa Kent, Rothmans, Viceroy, Pall Mall CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ LISTA Liderul pieței scumpește pentru a treia oară în acest an țigările. Cât vor costa Kent, Rothmans, Viceroy, Pall Mall

Au fost stabilite cele două zone circulare de protecție și supraveghere de 0-3 km și respectiv 0-25 km din jurul focarului de Pesta Micilor Rumegătoare din localitatea Clopodia, astfel:

Zona de protecție(0-3 km):
- Localități din  județul Timiș:Clopodia.

Zona de supraveghere(0-25 km):
- Localități din  județul Timiș:Jamu Mare, Ferendia, Lățunaș, Gherman, Percosova, Butin, Semlacul Mic,Moravița, Stamora Germană, Dejan, Gaiu  Mic, Rovinița Mică, Breștea, Denta, Rovinița Mare, Șemlacul Mare, Deta, Sângeorge, Berecuța, Opatița, Birda, Gătaia, Sculia.
- Localități din județul Caraș-Severin:Ramna, Mercina, Vărădia, Greoni, Bocșa, Ticvaniu Mic, Grădinari, Ticvaniu Mare, Jitin, Comorâște, Secășeni, Giurgiova, Cârnecea, Forotic, Brezon, Calina, Surducul Mare, Rafnic, Dognecea, Doclin, Tirol, Biniș, Ocna De Fier, Fizeș, Măureni, Berzovia, Gherteniș, Șoșdea.

Guvernatorul Deltei Dunării: Mi-e greu să cred că braconajul va dispărea vreodată CITEȘTE ȘI Guvernatorul Deltei Dunării: Mi-e greu să cred că braconajul va dispărea vreodată

Centrul Local de Combatere al Bolilor Timiș a aprobat uciderea sub control oficial și neutralizarea prin îngropare a materiilor de risc din cadrul focarului a ovinelor din exploatația identificată, ce deține un număr de aproximativ 600 de capete de ovine.

Pesta micilor rumegătoare nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

În 30 iulie 2024, în județul Timiș, tot la Jamu Mare, a fost depistat primul focar de Pestă a Micilor Rumegătoare. Atunci au fost ucise 13.000 de oi.

Legumele care se vor scumpi cel mai mult din toamnă. Și pâinea ar putea avea un nou preț majorat deși tocmai s-a scumpit CITEȘTE ȘI Legumele care se vor scumpi cel mai mult din toamnă. Și pâinea ar putea avea un nou preț majorat deși tocmai s-a scumpit

Conform datelor ANSVSA, în data de 19 august, , în România evoluau 60 de focare - 8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 de exploatații non profesionale și o stână -  de pesta rumegătoarelor mici (PRM) cu un total de 232.927 de animale existente în Baza Națională de Date a Sistemului de Identificare și Înregistrare a Animalelor: în județul Tulcea sunt 49 focare în 10 localități din care: 7 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A și 28 de exploatații non profesionale cu un total de 212.973 animale; în județul Constanța sunt 9 focare în 6 localități în exploatații non profesionale cu un total de 6.865 de animale; în județul Timiș un singur focar într-o exploatație comercială cu un total de 12.500 de animale; în județul Ialomița un singur focar într-o stână cu un total de 589 de animale.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta
oi