România are încă circa 17 posturi fixe de telefon la 100 de familii, cele mai multe fiind în capitală, urmată de județele Timiș și Cluj.
Ofertele pentru contractul necesar construrii Lotului Sărățeni-Joseni al A8 (secțiunea montană a Autostrăzii Unirii) se pot depune până pe 16 decembrie, anunță Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Contractul are o valoare estimată de 6,1 miliarde lei (fără TVA) și anunțul urmează să fie publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Lotul 1 C Sărățeni-Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita, are o lungime de 32,4 kilometri.
Statele Unite vor organiza o misiune comercială, cu tema "Tranziția energetică și securitatea energetică în Europa de Sud-Est", în Bulgaria, România și Serbia, între 17 și 21 martie 2025, a anunțat ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec.
Peste 1.000 de profesori, învățători și experți în învățare au participat zilele trecute, la București, la prima ediție Dare to Learn, un maraton de învățare accelerată. Conferința a avut ca scop transformarea abordărilor educaționale tradiționale și explorarea modalităților prin care accesul la tehnologie, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, poate genera schimbare în procesul actual de învățare.
Parlamentul a adoptat proiectul liderului PSD, Marcel Ciolacu, prin care este propus un nou cadru juridic pentru amenajarea, administrarea și conservarea ”traseelor pedestre de interes național în scop recreativ”, în vederea valorificării patrimoniului turistic.
Metrorex mai are de modernizat 10 stații pentru ca accesul să se facă pe baza cardului bancar, iar în acest sens au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, astfel încât să existe o modalitate de plată unitară în tot metroul, a declarat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, la un eveniment de specialitate.
Grupul austriac PORR se apropie de borna de 2 kilometri forați în tunelul "Daniela" și de 883 metri în Tunel "Alina", la Autostrada Sibiu - Pitești, anunță autoritățile.
Grupul agribusiness înregistrat în Elveția Trans-Oil, fondat, controlat și condus de omul de afaceri georgian Vaja Jhashi, cu activități în primul rând în Republica Moldova și spațiul ex-sovietic, dar și în România, unde deține o fabrică de ulei vegetal la Țăndărei și un business de trading și export de cereale, a achiziționat un terminal în Portul Constanța, o etapă cheie în strategia pe termen lung a grupului de a-și extinde prezența în hub-ul logistic vital din Marea Neagră.
O tânără din România a plecat în SUA pentru studii și și-a lansat un startup de inteligență artificială, iar zilele acestea a obținut o finanțare de capital de risc de 3,75 milioane de dolari, condusă de Gradient, fond de investiții al companiei americane Google, dedicat tehnologiilor AI.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,55%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.