Premierul Viorica Dăncilă se află miercuri în cea de a doua zi a vizitei sale de lucru la Bruxelles, unde are întâlniri cu grupurile politice din Parlamentul European. Săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European va avea loc o dezbatere despre statul de drept din România. Marți, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu liderii grupurilor popularilor europeni (PPE) și liberalilor (ALDE) din Parlamentul European (PE), Manfred Weber și, respectiv, Udo Bullmann. Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a transmis, după întrevederea cu premierul român, că este extrem de îngrijorat de situația din România și că a întrebat-o pe Dăncilă despre corupție și despre independența justiției, el arătând că România face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție. "Nu vom negocia în ceea ce privește statul de drept”, a afirmat Manfred Weber. În 3 octombrie, în plenul Parlamentului European va avea loc o dezbatere privind situația statului de drept în România, la care este invitată și Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă face, marți și miercuri, o vizită la Bruxelles, în cadrul căreia are o serie de întrevederi cu reprezentanți ai grupurilor politice din Parlamentul European, precum Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană și Grupul Partidului Popular European. Potrivit Guvernului, ”vor fi discutate aspectele prioritare de pe agenda europeană, în perspectiva deținerii Președinției Consiliului UE de către România și reafirmarea disponibilității României de a contribui în mod activ la procesul de reflecție asupra viitorului Europei”.
Marți, premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu liderii grupurilor popularilor europeni (PPE) și liberalilor (ALDE) din Parlamentul European (PE), Manfred Weber și, respectiv, Udo Bullmann, scrie News.ro.
La întrevederea cu liderul grupului PPE, Manfred Weber,au participat și Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, și europarlamentarul Dan Nica, iar în cadrul convorbirilor au fost abordate dosarele de actualitate de pe agenda europeană, în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene la începutul anului viitor. Primul-ministru a prezentat stadiul pregătirilor desfășurate de către autoritățile de la București, asigurând asupra cooperării strânse cu Parlamentul European în vederea finalizării dosarelor legislative și asigurării unui mandat de succes, a transmis Guvernul.
CITEȘTE ȘI Efectul mitingului din august: Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunță că va iniția un proiect pentru actualizarea legii adunărilor publice, care "este foarte veche și nu mai corespunde nevoilor și realității"”De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a avut un schimb deschis de opinii cu interlocutorul său cu privire la situația din România, în perspectiva dezbaterii care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie, subliniind disponibilitatea sa și a Guvernului pentru un dialog deschis cu reprezentanții instituțiilor europene pe toate subiectele de interes. Premierul a reafirmat și cu această ocazie atașamentul Guvernului României față de principiile și valorile democratice. În același timp, a arătat că răspunsul la provocările cu care se confruntă proiectul european în prezent, poate fi găsit prin demonstrarea solidarității între statelor membre și nu prin crearea unor noi clivaje în interiorul Uniunii”, a informat Executivul într-un comunicat.
Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a transmis, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că este extrem de îngrijorat de situația din România și că a întrebat-o pe Dăncilă despre corupție și despre independența justiției, el arătând că România face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție.
”Sunt extrem de îngrijorat de situația din România. Am întrebat-o astăzi pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre corupție și despre independența justiției. Nu vom negocia în ceea ce privește statul de drept”, a scris pe Twiter liderul grupului PPE, Manfred Weber.
El arată că România face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție și se fac presiuni asupra independenței justiției, cerând de urgență Guvernului român să se oprească.
"Țara face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție și se fac presiuni asupra independenței justiției. Am văzut în această vară în București oameni bătuți de forțele de ordine și, sincer, asta este inacceptabil. Lupta împotriva corupției nu este un lux, ci o necesitate absolută pentru a ne proteja cetățenii și afacerile împotriva abuzurilor din partea statului. De aceea, cerem de urgență Guvernului român să se oprească. Suntem de partea cetățenilor europeni și nu vom negocia niciodată în ceea ce privește statul de drept”, afirmă liderul grupului PPE, Manfred Weber, într-o declarație video postată pe contul său de Twiter.
De asemenea, Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu liderul grupului ALDE, Udo Bullmann.
”Convorbirile, desfășurate într-o atmosferă cordială, au atins o gama largă de subiecte de pe agenda internă a României și de pe agenda europeană. Au fost astfel abordate subiecte de interes din perspectiva dezbaterii referitoare la România, care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie. În acest context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat situația reală din România, reafirmând atașamentul Guvernului României față de principiile și valorile europene. De asemenea, a prezentat reformele inițiate de Guvernul României în domenii prioritare pentru țara noastră, arătând că acestea sunt rezultatul unei cooperări interinstituționale transparente și că în elaborarea lor au fost consultați și partenerii europeni”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Conform sursei citate, în ceea ce privește agenda europeană, convorbirile s-au concentrat pe pregătirea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat, în context, interesul României pentru asigurarea unui mandat care să contribuie la coeziunea proiectului european și la apropierea Uniunii de către cetățeni.
La întrevedere, alături de premierul Viorica Dăncilă a participat europarlamentarul Dan Nica.
Săptămâna viitoare, în 3 octombrie, în plenul Parlamentului European va avea loc o dezbatere privind situația statului de drept în România, la care este invitată și Viorica Dăncilă.
După cum anunța europarlamentarul Siegfried Mureșan în 13 septembrie, Parlamentul European va adopta o rezoluție despre situația din România în cea de-a doua sesiune plenară din luna octombrie (22-25 octombrie).