Victor Pițurcă a fost eliberat

Victor Pițurcă a fost eliberat

Foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Profit.ro
Profit.ro
scris 31 ian 2023

Fostul selecționer Victor Pițurcă, reținut în dosarul care vizează achiziții realizate în timpul pandemiei, a fost pus în libertate marți dimineață. Obiectul dosarului îl reprezintă contracte pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măștilor care au prejudiciat ROMARM cu peste 8,6 milioane de lei. De asemenea, este vorba despre măști neconforme pentru MApN. În același dosar a fost reținut și directorul Romarm Gabriel Țuțu.

La ieșirea din arest, fostul selecționer a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
OMS menține nivelul maxim de alertă privind pandemia covid-19, la exact trei ani după ce l-a declarat CITEȘTE ȘI OMS menține nivelul maxim de alertă privind pandemia covid-19, la exact trei ani după ce l-a declarat

De asemenea, le-a transmis jurnaliștilor că vor vedea în curând despre ce este vorba.

Pițurcă a fost pus în libertate la expirarea celor 24 de ore de reținere.

El și fiul său, Alexandru, s-au aflat marți dimineață la sediul DNA, pentru noi audieri. Ulterior, a fost adus și șeful Romarm, Gabriel Țuțu.

Procurorii DNA au anunțat official, luni, că au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel

Țuțu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; trafic de influență în formă continuată; fals intelectual, precum și a lui Pițurcă.

În  ordonanța de reținere se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Țuțu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de Pițurcă. ”în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție)”.

”Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA.

Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

”În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice  contractele de furnizare, dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA.

Instituția a precizat că se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Libertatea scria în urmă cu un an că 98% dintre banii aferenți unui contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măști FFP3 în unitățile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Pițurcă (38 de ani), fost fotbalist și fiul antrenorului Victor Pițurcă. Ulterior, experții au transmis că măștile FFP3 nu respectă standardele de rezistență împotriva germenilor. Inspecția Muncii informa Ministerul că măștile fuseseră testate de un laborator neacreditat de guvernul chinez.

viewscnt
Afla mai multe despre
victor pițurca
dna