Washingtonul ar trebui să impună din nou toate sancțiunile adoptate contra guvernului autoritar al președintelui Maduro, scrie Financial Times, citat de Rador Radio România.
Este acel gen de revendicare teritorială extravagantă la care salivează orice conducător autoritar.
O somație de a anexa două treimi din teritoriul mult mai mic al vecinului, chipurile pentru a repara o nedreptate istorică. Accesul la un câmp petrolier maritim bogat face demersul cu atât mai atractiv, pe lângă ademenirea aurului și diamantelor de pe țărm.
Președintelui socialist revoluționar al Venezuelei, Nicolás Maduro, i-a fost imposibil să reziste tentației. După ce s-a pus în fruntea unei campanii de propagandă cu tot cu cântece reggaeton răscolitoare și turnee prin școli pentru insuflarea valorilor patriotice, Maduro a ținut săptămâna trecută un referendum pentru a afla de la alegători dacă vor să alipească la Venezuela regiunea Essequibo din Guyana, nu prea populată și mai mult acoperită de junglă.
Presa oficioasă a trâmbițat aprobarea copleșitoare a populației, în ciuda prezenței slabe la vot atestate de martori. Maduro le-a ordonat companiilor de stat de petrol și gaze să elibereze permise de foraj în ecosistemul delicat al regiunii Essequibo, a refăcut harta oficială a Venezuelei și a desemnat o nouă zonă militară care acoperă regiunea disputată, una mai mare decât Grecia.
Năzbâtiile lui Maduro au însă și implicații geopolitice mai vaste. Venezuela e un regim autoritar susținut de Rusia, China și Iran. Moscova l-a înzestrat cu armament, deși umblă vorba că armata lui e într-o stare precară. Guyana, din contră, e o țară democratică apropiată de Occident. Mulțumită descoperirii de petrol, anul trecut ajunsese economia cu cea mai rapidă creștere din lume.
Susținută de SUA și Regatul Unit, Guyana a denunțat agresiunea Venezuelei și s-a angajat să opună rezistență revendicării teritoriale care, afirmă ea, violează verdictul unei instanțe internaționale din 1899. ExxonMobil, compania care exploatează marele câmp petrolier din largul regiunii Essequibo, speră că toate părțile vor respecta decizia Curții Internaționale de Justiție care judecă în acest moment revendicarea Venezuelei. Caracas a declarat deja că nu recunoaște jurisdicția Curții.
Faptul că Maduro a scos de la naftalină această revendicare după atât amar de vreme are foarte mult de-a face cu politica internă. După ce a pus economia pe butuci, a suprimat dizidența și a provocat fuga din țară a peste 20% din populație, președintele este extrem de nepopular. La alegerile de la anul, la care mai toți se așteaptă să candideze iar, el se va confrunta cu un candidat al opoziției energic și popular. Ce altceva poate fi mai bun decât o aventură externă pentru a distrage alegătorii de la salariile cu putere de cumpărare aproape zero și de la inflația sărită de 100%?
Maduro ar face poate bine să mediteze la cum s-a încheiat o aventură similară a altui regim autoritar sud-american susținut de armată, în anii '80. Decizia juntei din Argentina de a invada Insulele Falkland a declanșat un război cu Regatul Unit și o înfrângere umilitoare care i-a răsturnat de la putere pe generali, deschizând calea revenirii la democrație - cu siguranță nu deznodământul dorit de Maduro.
Agresiunea lui Maduro contra vecinului mai mic ridică întrebări serioase despre decizia din octombrie a administrației Biden de a cruța Venezuela de o parte considerabilă a sancțiunilor economice timp de șase luni, în schimbul promisiunii că va organiza alegeri libere și corecte și va elibera ostatici.
Puțini au fost observatorii care l-au creditat pe Maduro cu asemenea intenții. Dar, băgând la buzunar concesiile americane, oferite fără precondiții, pe încredere, și lansând apoi o nouă campanie de reprimare a opoziției, Maduro a călcat în picioare înțelegerea, chiar înainte de a trece la fapte în chestiunea Essequibo.
SUA ar trebui să răspundă prin reactivarea imediată a sancțiunilor, trimițându-i lui Maduro mesajul clar că un astfel de comportament e inacceptabil și indicându-i că o viitoare scutire de sancțiuni va fi posibilă numai dacă va adopta măsuri vădite în privința unui scrutin liber și corect și dacă îi va respecta vecinului său integritatea teritorială. Orice mai puțin de atât ar echivala cu o trădare a opoziției din Venezuela, care oricum suferă de vreme îndelungată, și a unui important aliat democratic.
