Se estimează că industria modei este unul dintre cei mai mari poluatori din lume, fiind responsabilă pentru aproximativ 20% din apele reziduale ale planetei și pentru aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră. UE speră că modelul dăunător de consum de îmbrăcăminte de tip fast fashion ar putea fi în curând de domeniul trecutului, scrie Euronews.
Luna trecută, europarlamentarii au adoptat recomandări și politici pentru haine mai rezistente, reparabile și reciclabile. De asemenea, au susținut reglementări care sugerează că producția trebuie să respecte drepturile omului, drepturile sociale și de etichetă, bunăstarea animalelor și mediul înconjurător, pe tot parcursul lanțului de aprovizionare.
„Consumatorii singuri nu pot reforma sectorul textil global prin intermediul obiceiurilor lor de cumpărare. Dacă lăsăm piața să se autoreglementeze, lăsăm ușa deschisă pentru un model fast fashion care exploatează oamenii și resursele planetei”, explică europarlamentarul Delara Burkhardt, adăugând: „UE trebuie să oblige legal producătorii și marile companii de modă să opereze mai durabil”.
În timp ce mulți consumatori, impulsionați de generația Z care se declară „trezită”, pretind că vor să fie mai sustenabili în alegerea hainelor, tendința ar putea fi doar o iluzie. Liderii din industrie – Boohoo, Pretty Little Thing și ASOS și-au văzut într-adevăr profiturile afectate în ultimii ani, dar Zara și H&M au înregistrat câștiguri uriașe, arată G4Media.ro.
Iar Shein, în ciuda frecventelor reclamații privind drepturile de autor, continuă să atragă clienți, toți dornici de haine ieftine și la modă. Simplul fapt că gigantul cu sediul în China este capabil să adauge zilnic pe site-ul său web un număr impresionant de 6.000 de piese noi sugerează că conceptul de fast fashion nu pleacă nicăieri.
Costul real al fast fashion-ului
Burkhardt și nenumărați alți eurodeputați au cerut de mult timp schimbări în industria de fast fashion, criticând atitudinea sa iresponsabilă față de ființe umane și mediu.
„Dezastrele care au avut loc în trecut, cum ar fi prăbușirea fabricii Rana Plaza din Bangladesh, creșterea depozitelor de textile din Ghana și Nepal, apa poluată și microplasticele din oceanele noastre, arată ce se întâmplă atunci când nu urmărim acest principiu”, spune ea. „Am așteptat destul de mult – este timpul să facem o schimbare!”
Deși ideea este transformatoare în principiu, există îngrijorări din toate părțile cu privire la capacitatea regulamentului de a ajuta țările din afara Europei.
Locuri precum deșertul Atacama din Chile și națiunile africane Ghana și Kenya suportă în prezent cea mai mare parte a deșeurilor textile din lume. Deșertul Atacama și-a câștigat titlul nedorit de „tomberon al lumii”, în urma unor rapoarte conform cărora în acest spațiu se află aproximativ 741 de hectare de haine abandonate. Aceasta este echivalentul unei suprafețe la fel de mari ca Central Park.
Multe dintre articolele de îmbrăcăminte prezente nu au fost purtate niciodată și, din cauza calității lor scăzute, sunt imposibil de revândut.
Chile este primul importator de îmbrăcăminte second-hand din America de Sud, dar volumul mare de produse fast fashion care se produce înseamnă că o mare parte din acestea sunt pur și simplu aruncate la gunoi.
Muntele de haine fast fashion nedorite nu este doar o priveliște urâtă, ci este dăunător și pentru mediu și pentru oamenii care locuiesc în apropiere.
Acesta este, de asemenea, cazul unor țări din Africa, precum Ghana.
Această țară importă în fiecare săptămână 15 milioane de articole de îmbrăcăminte second-hand. Cunoscută pe plan local sub numele de „obroni wawu” – sau „hainele omului alb mort”, Ghana este cel mai mare importator de haine uzate din lume.
Hainele donate la magazinele de caritate din țări precum Marea Britanie, SUA și China sunt vândute exportatorilor și importatorilor, care continuă lanțul vânzându-le vânzătorilor din piețe precum Kantamanto din Accra.
Kantamanto este gazda a mii de tarabe, toate oferind haine de la comercianți cu amănuntul low-end precum H&M, Primark și New Look. Multe dintre haine au încă etichete atașate.
Este imposibil să vinzi totul, din cauza magnitudinii absolute a pieselor expuse.
Fundația Or, care finanțează proiecte cu impact social în Africa, estimează că aproximativ 40% din hainele din Kantamanto pleacă ca deșeuri.
În timp ce o parte este eliminată de serviciile de gestionare a deșeurilor, alte piese sunt arse în apropierea pieței, trimițând în aer poluarea produsă de țesăturile nenaturale.
De ce este atât de greu să renunți la obiceiul fast fashion?
În mijlocul unei recesiuni economice și a unei inflații în creștere, nu este surprinzător faptul că o mare parte a persoanelor cu bugete mici găsesc greu să se îndepărteze de mărcile care oferă haine la modă și, în mod crucial, foarte ieftine.
Chiar dacă unii dintre noi au reușit să scape din ghearele fast fashion-ului, alegând opțiuni circulare, se pare că alternativele nu sunt de fapt mult mai bune.
„Adesea prezentate ca o opțiune ecologică, serviciile de închiriere de modă s-au dovedit a fi mai puțin sustenabile decât aruncarea hainelor după utilizare, ceea ce sporește confuzia consumatorilor cu privire la modul în care pot fi mai ecologici”, spun analiștii de consum de la Canvas8 pentru Euronews Culture.
Fundația Ellen MacArthur estimează că 30% din hainele noi produse în fiecare an nu sunt purtate niciodată și se pare că nu doar durabilitatea – sau lipsa acesteia – este problema.
Un studiu francez din 2022 a concluzionat că, deși 35% dintre oameni spun că își aruncă hainele pentru că sunt uzate, 56% dintre ei spun că acest lucru se datorează faptului că hainele nu li se potrivesc sau că pur și simplu s-au plictisit de ele.
Se pare că mai mult de 50% din haine sunt aruncate din alte motive decât durabilitatea, iar o mare parte din problemă este a consumatorului și nu doar a mărcilor fast fashion.
Cally Russell, CEO și co-fondator al Unfolded, a declarat pentru Euronews Culture: „Avem o supraproducție în masă determinată de mărcile care nu știu ce să facă pentru consumatori și care urmăresc doar vânzările – pot face acest lucru deoarece operează cu niveluri de profit atât de ridicate. Din păcate, mărcile care au creat această problemă nu vor fi cele care o vor rezolva”.
Poate fi oprită cu adevărat industria fast fashion?
Unii spun că accentul pus de UE pe revânzare și reparare nu pare să aibă sens din punct de vedere financiar și nici nu va contribui suficient de mult la schimbarea atitudinii consumatorilor.
Mai multe branduri de fast fashion fac deja progrese, spre cinstea lor, pentru ca hainele lor să dureze mai mult. Gigantul Zara a început de curând să ofere un serviciu de reparații, dar, în condițiile în care prețul mediu pentru 70% din totalul hainelor cumpărate în Franța este de doar 8,20 euro, este puțin probabil ca mulți oameni să opteze să plătească mai mult decât atât doar pentru a avea un nasture cusut la loc sau o rochie retușată.
Mulți au criticat aspectul reparației și reutilizării din planurile UE, dar au fost mai multe laude pentru propunerile privind responsabilitatea extinsă a producătorului (EPR).
În cadrul acestui sistem, comercianții cu amănuntul vor fi responsabili din punct de vedere financiar pentru toate etapele de la sfârșitul ciclului de viață al hainelor. Aceasta include colectarea, sortarea și reciclarea articolelor de îmbrăcăminte.
În timp ce propunerile EPR sunt încă în stadii de lucru, fără ca detaliile să fie făcute publice deocamdată. Dar, dacă mărcile nu sunt lovite de o taxă consistentă, este destul de puțin probabil ca acestea să își schimbe modul în care abordează producția sau modelele de afaceri.
„Din păcate, doar legislația nu rezolvă problema fast fashion. Reglementarea este punctul de plecare pentru schimbare, dar atâta timp cât există cerere din partea consumatorilor, companiile vor găsi modalități de a ocoli reglementarea sau de a o dilua”, explică Cally Russell, adăugând: „Adevărata modalitate de a aborda problema fast fashion este de a educa clienții și de a le arăta că există și alte modalități de a se implica în modă”.
Câtă speranță există pentru apusul erei fast fashion?
Este evident că atitudinile se schimbă în rândul unei părți tot mai mari de consumatori.
Datele de pe eBay sugerează că hainele la mâna a doua reprezintă 22% din garderoba tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din Marea Britanie, iar această cifră este posibil să crească.
O mare parte din această grupă de vârstă este formată din Generația Z, dintre care mulți aleg în mod activ să cumpere haine din magazinele de ocazie și din aplicațiile de schimb de haine.
Cu toate acestea, haosurile TikTok care prezintă articole de îmbrăcăminte care costă câțiva bănuți de la branduri precum Shein se dovedesc încă prea tentante pentru mulți. Pentru cei care se află în mod cronic online, este adesea important să nu fie văzuți niciodată în aceeași ținută de două ori, indiferent de consecințe.
În timp ce analiștii de consum de la Canvas8 au constatat că 43% dintre britanici s-au simțit vinovați pentru că au cumpărat de la magazine precum Zara și H&M, doar 17% intenționează să cheltuiască mai puțin pe fast fashion în următorii cinci ani.
În spatele acestui fapt pare să se afle prețul, 72% dintre persoanele intervievate spunând că aleg să cumpere fast fashion pentru că este „un raport calitate-preț bun”.
În cadrul aceluiași studiu, peste jumătate dintre britanici au recunoscut că știu foarte puține lucruri despre impactul fast fashion, mulți dintre ei spunând că ar aprecia mai multe informații din surse oficiale.
O critică specială adusă planurilor UE este lipsa introducerii unei legislații privind salariul de subzistență.
Dacă ar fi introdusă, aceasta ar însemna că comercianții cu amănuntul nu ar mai putea vinde îmbrăcăminte la prețuri foarte mici, deoarece nu s-ar mai putea baza pe o forță de muncă ieftină.
Shein, în special, a fost deseori criticat ca fiind deosebit de vinovat de această practică, fiind formulate o serie de acuzații la adresa lor cu privire la politicile lor de muncă.
Anul trecut, postul britanic de televiziune Channel 4 a trimis un lucrător sub acoperire în două fabrici Shein din Guangzhou și a descoperit că muncitorii primesc un salariu de bază de doar 4.000 de yuani pe lună – aproximativ 503 euro – pentru zile de până la 18 ore și trebuie să producă 500 de piese de îmbrăcăminte pe zi, având doar o zi liberă pe lună.
Astfel, mulți lucrători, adesea femei, sunt prinși în capcana sărăciei, fiind presați să producă mai multe articole de îmbrăcăminte, mai repede, pentru a-și păstra locurile de muncă de care au nevoie cu disperare. Salarii mai mari ar însemna mai puțină supraproducție în masă, precum și o viață mai bună pentru acești angajați.
Deși propunerile UE reprezintă cu siguranță un pas în direcția cea bună, este clar că nu merg suficient de departe pentru a pune capăt definitiv fast fashion-ului.
În mod ideal, consumatorii vor trebui să se distanțeze de această industrie și să facă alegeri mai raționale, dar situația economică actuală rămâne o adevărată provocare pentru mulți dintre ei.
Sfatul lui Cally Russell pentru cei care au un buget limitat? „Îndepărtați-vă de urmărirea loviturii rapide pe care o oferă fast fashion și începeți să cumpărați mai puțin. Acest lucru nu înseamnă să cheltuiți mai mult, ci să cumpărați piese care oferă mai multă versatilitate și care sunt realizate într-un mod mai bun pentru planetă.”
