Municipalitatea din New York a aprobat retragerea statuii lui Thomas Jefferson, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, care de mai mult de un secol s-a aflat în sala Consiliului său, din cauza trecutului sclavagist, relatează News.ro, citând CNN.
O comisie a Consiliului municipal a adoptat în unanimitate retragerea statuii lui Jefferson, care a fost și unul dintre autorii Declarației de Independență a SUA, scrie Hotnews.ro.

El avea pe plantația sa din Virginia mai mult de 600 de sclavi. A avut șase copii cu una dintre sclave.
Retragerea a fost cerută de mai mulți ani de consilierii municipali de origine latină și de culoare, iar statuia va fi mutată într-o sală a societății istorice a orașului New York.
Al treilea președinte american, „Jefferson reprezintă cu siguranță cele mai rușinoase pagini din lunga și nuanțata noastră istorie”, a explicat Adrienne Adams, consilieră de origine afro-americană.
Dezbaterea privind prezența acestei statui în sala Consiliului Primăriei din New York a fost relansată odată cu mișcarea Black Lives Matter, născută după decesul afro-americanului George Floyd, asfixiat sub genunchiul unui polițist alb în mai 2020 la Minneapolis.

După mai mulți ani de tensiuni axate pe trecutul scalvagist al SUA, cel mai important monument criticat drept un simbol rasist în țară a fost demolat pe 8 septembrie, în Virginia.
Statuia uriașă a generalului Lee, fost comandant al sudiștilor, a fost dată jos de pe piedestal după mai mult de 130 de ani în Richmond.
În timp ce numeroase monumente confederate din patru colțuri ale țării au fost demontate - uneori în plină noapte, în contextul mișcării Black Lives Matter, guvernatorul democrat al statului Virginia, Ralph Northam, a dorit să dea un exemplu.
În luna iulie a anului trecut Camera Reprezentanților, camera inferioară a legislativului de la Washington, a votat pentru înlăturarea statuilor confederate din Capitoliul american.