Pragul valoric al cererilor evaluabile în bani de competența primei instanțe a judecătoriei va fi majorat de la 200.000 lei la 1.000.000 lei, în timp ce din competența instanței supreme vor fi scoase cauzele având ca obiect conflicte ivite între instanțele judecătorești cu rang jurisdicțional inferior curții de apel. Totodată, va fi eliminată calea de atac a recursului pentru hotărârile curților de apel prin care se soluționează acțiunile în anularea hotărârilor arbitrale, potrivit unui proiect legislativ adoptat de către Senat.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Taoate aceste modificări vizează Codul de procedură civilă și, potrivit inițiatorilor, au fost formulate pe baza propunerilor de îmbunătățire legislativă venite din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au fost stabilite de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Hotărârea nr. 1 din 22 februarie 2021.
Astfel, prima propunere vizează creșterea pragului valoric al cererilor evaluabile în bani de competența primei instanțe a judecătoriei de la 200.000 lei la 1.000.000 lei.
A doua propunere vizează completarea articolului 135 din Codul de procedură civilă, în sensul adăugării unui nou alineat, cu scoaterea din competența instanței supreme a cauzelor având ca obiect conflicte de competență ivite între instanțele judecătorești cu rang jurisdicțional inferior curții de apel.
A treia propunere vizează suprimarea căii de atac a recursului pentru hotărârile curților de apel prin care se soluționează acțiunile în anularea hotărârilor arbitrale.
Argumentele invocate pentru suprimarea căi de atac
O hotărâre arbitrală reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părțile au beneficiat de toate garanțiile oferite de această procedură, fiind subsecventă acordului de voință intervenit între ele, părțile optând, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluționarea litigiilor de către o instanță arbitrală.
Părțile acceptă, astfel, prin inserarea clauzei compromisorii, consecințele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei instanțe arbitrale, inclusiv faptul că hotărârea arbitrală este definitiva și obligatorie și că poate fi desființată prin acțiune in anulare numai pentru motivele prevăzute de lege.
Astfel fiind, de principiu, hotărârea arbitrală creează o ordine juridică, care pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice, trebuie să se bucure de stabilitate. În acest sens, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, Curtea Constituționala a reținut că: „Prin inserarea in contract a clauzei compromisorii se limitează părților accesul la jurisdicția statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele și se limitează accesul la calea efectiva de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părților de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrala, pe calea acțiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres 'i limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedura civila, ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia. Instanțele judecătorești investite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.'
Prin urmare, acțiunea în anulare, având deja un caracter similar unei căi de atac extraordinare, nedevolutive (nu permite examinarea fondului, este restricționată la motivele strict prevăzute de lege), recursul împotriva soluției pronunțate nu își mai găsește justificarea logico-juridică.
De altfel, exercitarea controlului de legalitate, de către instanța judecătorească, în cazurile prevăzute de lege, într-un singur grad de jurisdicție, este de natura sa satisfacă toate garanțiile respectării liberului acces Ia justiție, cu asigurarea concomitentă a stabilității ordinii juridice create prin hotărârea arbitrală.
Astfel, dacă acțiunea in anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală și, după caz, trimite cauza spre judecata instanței competente sa o soluționeze potrivit legii [art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ.], ori trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunță în fond, in limitele convenției arbitrale [art. 613 alin. (3) lit. În cazul respingerii acțiunii in anulare, ordinea juridica stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată.
Or, prin stabilirea căii de atac a recursului împotriva hotărârii curții de apel se ajunge, în fapt, Ia o reexaminare a cauzei, derogându-se, prin aceasta de Ia însuși scopul urmărit de legiuitor prin instituirea în favoarea părților a posibilității de a opta pentru procedura arbitrajului ca modalitate de soluționare a litigiului lor.
Asupra acestui scop, Curtea Cosntituțională, prin decizia antereferită, a reținut, de altfel, că acesta este „menit sa asigure o judecată imparțială, mai rapidă, in care părțile potfi apărate și pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită" (considerentul 36 din decizie). In aceste condiții, Curtea a reținut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituție, atât timp cât părțile sunt cele care decid prin convenția arbitrală cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului.
