În încercarea de a reduce criminalitatea violentă, San Francisco, (California), va lansa un program prin care va plăti câte 300 de dolari pe lună indivizilor cu potențial infracțional ridicat dacă nu împușcă pe cineva, anunță Daily Wire.
Prin program, numit Dream Keeper Fellowship, „se vor plăti 10 persoane care prezintă un risc ridicat de comitere a unor infracțiuni cu violență cu câte 300 de dolari pe lună, pentru a nu fi implicate în astfel de infracțiuni”. Încă nu este clar cum se va face trierea candidaților care vor intra în programul ce va fi lansat în luna octombrie, arată G4media.ro.
Sheryl Davis, director executiv al Comisiei pentru Drepturile Omului, a declarat că programul poate îmbunătăți situația din oraș. „Nu este neapărat așa de condamnabil, pe cât cred oamenii. Nu este ca și când cineva spune „Iată câțiva dolari pentru a nu face ceva rău”, dar este într-adevăr vorba despre modul în care ne ajută să îmbunătățim siguranța publică în cartier ”, a declarat aceasta.
Participanții vor fi asociați cu mentori din Programul de intervenție împotriva violenței stradale din oraș. Ei vor lucra la dezvoltarea lor profesională, personală și comunitară și vor fi considerați „parteneri” în angajarea membrilor comunității pentru diminuarea violenței. Davis a spus că programul va încerca să găsească „cauzele profunde” ale violenței.
Ideea a fost acceptată de primarul orașului, London Breed. „În multe cazuri, din păcate, numitorul comun este că acești oameni nu au niciun fel de venit. Așadar, o parte din ceea ce încercăm să facem este să ne asigurăm că banii nu reprezintă o barieră în calea vieții lor”, a spus Breed, potrivit The Telegraph.
Participanții la program pot câștiga și mai mulți bani obținând un loc de muncă și mergând la școală.
Newsweek a raportat că programul din San Francisco se bazează pe unul similar din Richmond, California, despre care jurnalul american de sănătate publică a spus că a contribuit la reducerea omuciderii cu arme cu 55%. Un program similar a fost încercat și la Sacramento, „unde promotorii săi se laudă că „doar” 44% dintre participanți au fost arestați ulterior în urma a noi acuzații”. Activistul și reverendul Eugene Rivers, un alt critic al programului, a declarat că programul este de fapt un „truc”. „Nu îi determinați pe tineri să se abată de la crimă prin generarea de trucuri. Este o idee proastă, nu este o idee nouă și pentru mulți oameni va fi mutat Crăciunul în septembrie sau octombrie și atât”, a spus el.