Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit limite mai constrângătoare ale principalilor poluanți ai aerului, inclusiv ale particulelor în suspensie, care ucid prematur șapte milioane de oameni anual, mai ales în țările sărace, relatează AFP.
Este pentru prima oară când OMS își actualizează liniile durectoare mondiale cu privire la calitatea aerului din 2005, scrie News.ro.

Numeroase date arată că poluarea atmosferică care are o incidență asupra diverselor aspecte ale sănătății a crescut în mod sensibil de atunci.
Din acest motiv, OMS a scăzut aproape toate pragurile de referință cu privire la poluanții numiți ”clasici”, și anume particule în suspensie, ozon, doxid de azot, dioxid de sulf și monoxid de carbon.
Noile linii directoare nu sunt norme constrângătoare juridic, însă ele stabilesc cadrul prin care țările își protejează mai bine populația.
Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus îndeamnă ”toate țările și pe toți cei care luptă să protejeze mediul să le folosească pentru a reduce suferințele și a salva vieți”.
Aproximativ șapte milioane de decese premature, în principal din cauza unor boli necontagioase, sunt atribuite anual poluării aerului ambiental și poluării aerului interior, potrivit OMS.
POLUAREA AERULUI, UNA DINTRE PRINCIPALELE AMENINȚĂRI DE MEDIU
”Poluarea aerului este o amenințare la adresa sănătății în toate țările, însă ea afectează mai ales populațiile din țărlie cu venit slab sau intermediar”, a subliniat dr. Tedros, în contextul în care țările sărace se confruntă cu niveluri tot mai mari ale poluării atmosferice, alimentată de o urbanizare tot mai mare și de o dezvoltare economică ce are la bază folosirea combustibililor fosili.

Directorul OMS Europa, dr. Hans Henri Kluge, consideră că ”aerul pur ar trebui să fie un drept uman fundamental și o condiție necesară sănătății și productivității societăților”.
”Cu toate acestea, în pofida faptului că această calitate a aerului s-a îmbunătățit puțin în ultimii 30 de ani, milioane de persoane continuă să moară prematur, adesea în populațiile cele mai vulnerabile și marginalizate”, afirmă el, citat într-un comunicat.
Odată cu modificările climatice, calitatea aerului este, potrivit OMS, una dintre principalele amenințări de mediu la adresa sănătății.