Discuțiile dintre cei doi au vizat contextul politic și de securitate internațional, solidaritatea Uniunii Europene și necesitatea ca statele europene să își asume mai multă responsabilitate în cadrul NATO.
''Am fost încântat să o găzduiesc pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, la Palatul Cotroceni, azi. Am avut o discuție foarte bună despre contextul global politic și de securitate. A fost foarte interesant să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică.
Ne-am concentrat pe rolul constructiv pe care o Uniune Europeană mai solidară îl poate juca în politica internațională, dar și pe ce pot face împreună România și Germania pentru a promova o mai mare coeziune europeană și o poziție mai puternică în domeniul apărării, cu mai multă responsabilitate asumată de europeni în interiorul NATO'', spune șeful statului.

Evenimentul va avea loc la 1 septembrie, la Ateneul Român, unde Angela Merkel va avea un dialog public cu Emil Hurezeanu..
România se numără printre puținele destinații din lume pe care fostul cancelar german Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal la lansarea volumului său de memorii.
Până acum, ea a participat personal la promovarea cărții sale în orașe precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.
Evenimentul găzduit de Ateneu, cu durata de 90 de minute, va fi prezentat de Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera și va beneficia de traducere simultană română/germană.
În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată, Beate Baumann, Angela Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată.
Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Apoi, face dezvăluiri despre întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai puternici lideri ai lumii în calitate de cancelar.
Angela Merkel a fost cancelar al Germaniei între 2005 și 2021, devenind prima femeie care a ocupat această funcție.
















