La un an după ce a organizat un referendum privind independența Cataloniei, fostul lider catalan, Carles Puigdemont, a lansat un nou partid sâmbătă, ca parte a eforturilor de a mobiliza separatiștii din Belgia, scrie The Guardian.
Noua grupare, denumită Crida Nacional (Chemarea Națională), a organizat un congres de înființare sâmbătă seara, marcând aniversarea unui an de la organizarea referendumului pentru independența Cataloniei, însă nu a reușit să atragă susținere importantă, unii dintre aliați fiind reținuți în Spania, iar alții alegând o cale mai moderată în politică, potrivit News.ro.
Întâlnirea noului partid al lui Puigdemont a fost organizată în orașul Manresa, în centrul Cataloniei, în apropiere de închisoarea în care sunt reținuți liderii pro-independență, însă Puigdemont a vorbit de la Bruxelles, discursul său fiind difuzat pe un ecran gigant.
CITEȘTE ȘI Michael D Higgins a câștigat un nou mandat de președinte al Irlandei“Acum un an am decis că vom continua lupta, indiferent de condiții și consecințe și că ne vom angaja să construim o țară mai bună, o republică”, a afirmat Puigdemont.
El a făcut referire la diviziunile din tabăra pro-independență, făcând apel la unitate.
Totuși, mulți dintre foștii săi aliați care au adoptat o abordare mai moderată au refuzat să se alăture noului partid.
Quim Torra, actualul lider catalan, a afirmat într-un discurs televizat, cu ocazia aniversării: “Anul care ne separă de această dată istorică nu s-a desfășurat cum ne-am dorit… dar să dăm înapoi nu este o opțiune”.
CITEȘTE ȘI Standard & Poor's menține ratingul Italiei, dar revizuiește perspectiva la ”negativă”Declarația de independență a creat haos în Spania iar guvernul de la Madrid a dizolvat conducerea locală a Cataloniei. Puigdemont a fugit în Belgia, parlamentul fiind dizolvat iar Madridul preluând puterea.
Alegerile din decembrie 2017 au adus o nouă victorie pentru partidele separatiste.
Dar Torra, care este consiliat de Puigdemont constant, conduce un guvern catalan care este împărțit între cei care susțin o abordare mai dură pentru a avansa cauza independenței și cei care preferă dialogul cu prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez.
Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) a votat sâmbătă pentru a exclude partidul separatist catalan al lui Puigdemont, PDeCAT, scrie Politico.