Ernst & Young își va separa diviziile de audit și de consultanță în două companii

Ernst & Young își va separa diviziile de audit și de consultanță în două companii
scris 9 sep 2022

Ernst & Young (EY) a declarat că intenționează să-și separe diviziile de audit și de consultanță în două companii, pentru a atenua preocupările autorităților de reglementare cu privire la potențialele conflicte de interese, transmite Reuters.

Cele patru mari firme de contabilitate, care includ EY, Deloitte, KPMG și PricewaterhouseCoopers, se află de ani de zile în atenția autorităților de reglementare din cauza temerilor că serviciile de consultanță ale companiilor le-ar putea submina capacitatea de a efectua evaluări independente, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Mercedes și Rivian, cu George Soros printre acționari, pregătesc o investiție masivă, România este luată în calcul CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mercedes și Rivian, cu George Soros printre acționari, pregătesc o investiție masivă, România este luată în calcul

EY, cu sediul la Londra, care în iunie a negat informațiile privind planurile sale de restructurare, a declarat că va furniza celor 13.000 de parteneri ai săi mai multe informații înainte ca votul referitor la separare, care va avea loc de la țară la țară, de la sfârșitul anului 2022. Este probabil ca votul să se încheie la începutul anului 2023.

Dacă va fi ratificată de către parteneri, divizarea companiei ar marca cea mai mare schimbare din sector de la prăbușirea, în 2002, a firmei de audit Arthur Andersen, care a fost implicată în scandalul companiei de energie Enron și a cărei cădere a redus numărul marilor companii de audit de la cinci la patru.

Autoritatea de reglementare a sectorului de audit și contabilitate din Marea Britanie, Financial Reporting Council, a cerut celor patru mari firme, în 2020, să separe auditul, ca afacere de sine stătătoare, în Marea Britanie, până în iunie 2024, parțial din cauza eșecurilor corporative ale firmei de construcții Carillion și retailerului BHS.

Afiliatele EY, care au auditat registrele companiei de plăți Wirecard AG, se confruntă, de asemenea, cu critici din partea investitorilor companiei germane de fintech, după prăbușirea acesteia în 2020.

EY a negat orice faptă greșită.

Concurenții EY s-au confruntat, de asemenea, cu o presiune crescută pentru a-și separa activitățile de audit și consultanță. Cu toate acestea, Deloitte și PricewaterhouseCoopers au declarat la începutul acestui an că nu au planuri de restructurare și că vor continua cu modelele lor de afaceri actuale.

EY se așteaptă să raporteze un venit record de 45,4 miliarde de dolari pentru cel mai recent exercițiu financiar, în creștere cu 13,5% față de anul anterior, potrivit unui articol al Financial Times.

viewscnt
Afla mai multe despre
ernst & young
audit