În total, din administrația locală vor dispărea 45.698 de posturi, din care 12.794 ocupate , 26.800 vacante și 6.102 posturi de consilieri.
Prefecturile vor reduce schema de personal cu 168 de posturi, iar la nivel central vor dispărea 192 posturi de consilieri de demnitar.
Impactul financiar al acestor măsuri va fi de 1,6 miliarde lei în 2026, iar în 2027 va fi de 3 miliarde lei.
În acest an tranzitoriu, autoritățile locale pot aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporțional cu cheltuielile aferente numărului de posturi ocupate ce ar trebui desființate.
Spitalele publice și serviciile publice de ambulanță, sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt exceptate de la reducerea de personal, cu măsuri compensatorii.
Astfel, conform măsurilor propuse, va crește vârsta de pensionare pentru militari, în sistemul de învățământ va fi redus sporul pentru doctorat, iar în sistemul sanitar, între altele, va fi introdus un nou sistem de clasificare a spitalelor și un sistem de salarizare după performanță.
Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de specialitate al consiliului județean, precum și instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
În același timp, având în vedere că numărul de locuitori din unele comune din România au depășit cu mult numărul de 20.000 se introduc două noi grupe: între 20.000 – 50.000 și peste 50.000 locuitori.
Ordonanța prevede și reducerea cu unu a numărului de consilieri personali de la cabinetul demnitarului de la nivelul administrației publice centrale și reducerea numărului de consilieri de la nivelul administrației publice locale în funcție de numărul de locuitori ai fiecărei unități administrativ- teritoriale.
Această măsură generează o reducere a numărului total de posturi la cabinetul demnitarilor din administrația centrală și locală de 6.102 posturi, respectiv o economie anuală de 362.630.400 lei.
Ordonanța prevede și reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi comunicat de către instituția prefectului, dar nu mai mult de 20% din posturile ocupate.
De asemenea se redimensionează numărul de polițiști locali, în funcție de dinamica socială, respectiv de situația demografică a unităților administrativ teritoriale.
a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București;
b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru județe, respectiv municipiul București;
c) unitățile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut și utilizat numai pentru serviciul public de poliție locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes județean;
d) numărul maxim de posturi rezultat cuprinde funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.
Potrivit Guvernului, vor fi reduse astfel peste 600 de posturi de polițiști locali.
Totodată, sunt stabilite și alte domenii și instituții din subordinea primăriilor sau consiliilor județene care nu sunt obligate să se încadreze în plafonul maxim de posturi, respectiv s-a extins capitolul cultură cu muzee, biblioteci, colecții publice, așezăminte culturale etc., precum și serviciile publice de salvamont de la nivel local/județean.
Măsurile de reducere a cheltuielior de personal se aprobă și se aplică până la data de 1 iulie 2026, iar implementarea pentru atingerea obiectivelor privind reducerea cheltuielilor de personal se face în intervalul 1 iulie - 31 decembrie 2026.
Totodată, pentru diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale unităților administrativ-teritoriale care nu își pot acoperi cheltuielile salariale din veniturile proprii provenite din impozite și taxe locale se propune drept măsură ca pentru aceste unități administrativ-teritoriale în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul României să aprobe, printr-un act normativ cu putere de lege, grilele de salarizare atât pentru aparatul propriu, cât și pentru instituțiile din subordinea autorităților administrației publice locale.
Grilele de salarizare se aplică până la intrarea în vigoare a noii legi privind salarizarea unitară.
De asemenea, se introduce un plafon explicit al salariului președintelului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, care nu poate depăși 0,9 din indemnizația ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației (Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, reducerea anuală a cheltuielilor este estimată la aproximativ 190.812 lei brut prin limitarea salariului președintelui A.N.R.S.C.
Totodată, este redus numărul de membrii ai consiliului de administrație pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și pentru Agenția Națională pentru Locuințe.
Astfel, numărul membrilor consiliului de administrație pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este redus de la 9 la 5 membrii, iar numărul membrilor consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe este redus de la 5-7 membrii la 5 membrii. Economia anuală rezultată determinată de reducerea membrilor din consiliile de administrație de la cele două agenții este de 410.444 lei.
















