Creșterea demografică americană, la cel mai scăzut nivel de la Marea Depresie

Creșterea demografică americană, la cel mai scăzut nivel de la Marea Depresie
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2021

Creșterea populației americane a încetinit puternic în ultimul deceniu (2010-2020), marcat de oprirea imigrației de către Donald Trump, iar centrul greutății politice se deplasează către sud și vest și riscă să afecteze echilibrul forțelor politice în Congres, arată ultimul recensământ, relatează AFP.

Potrivit datelor oficiale ale ultimului recensământ american, publicate luni, Statele Unite aveau 331.449.281 de locuitori la 1 aprilie 2021 - cu 7,4% mai mulți decât în 2010, a anunțat Biroul Recensământului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Această creștere a populației este mai mică decât cea de 9,7% înregistrată în deceniul precedent (2000-2010) și cu puțin mai mare decât cea mai mică creștere înregistrată (+7,3%) în perioada 1930-1940, în timpul Marii Depresiuni.

Populația americană a crescut după al Doilea Război Mondial, prin ”Baby-Boom”-ul din anii '50, însă a crescut într-un ritm mai mic ulterior, cu excepția anilor '90, când milioane de imigranți, în principal din Mexic, au venit fără documente în Statele Unite și au rămas. De atunci, ritmul creșterii a ncetinit din nou, arată datele noului recensământ.

TEXASUL OBȚINE DOUĂ MANDATE

Prima parte a deceniului a fost marcată de consecințele crizei financiare și economice din 2008 - denumită criza ”subprime” -, în care rata natalității a scăzut, iar numeroși mexicani au decis să se întoarcă în țara lor, din cauza lipsei oprtunităților.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

De asemenea, când a ajuns la putere, în 2017, republicanul Donald Trump a redus puternic imigrația legală și a făcut totul pentru a opri imigrația ilegală.

În sudul și vestul Statelor Unite s-a înregistrat cea mai puternică creștere demografică începând din 2010.

Populația statului arid și deșertic Utah, în Vest, a crescut cu 18,4% - cel mai mare ritm din țară.

În contrast, populația Virginiei Occidentale, în Est, a scăzut cu 3,2%.

În afară de aspectul pur demografic, aceste date riscă mai ales să busculeze echilibrul politic al țării.

Ele urmează să fie folosite în vederea stabilirii numărului de mandate atribuite fiecărui stat în Camera Reprezentanților, care are 435 de membri, în funcție de ponderea populației fiecărui stat.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Ionuț Nedea, Litoralulromanesc.ro: Statul trebuie să promoveze destinațiile românești pentru turiștii români și străini. Exceptarea măsurii de purtare a măștii la plajă CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Ionuț Nedea, Litoralulromanesc.ro: Statul trebuie să promoveze destinațiile românești pentru turiștii români și străini. Exceptarea măsurii de purtare a măștii la plajă

Democrații dețin în prezent o majoritate în Cameră. Însă se pare că state republicane și conservatoare din Sud - Texas și Florida - urmează să obțină mandate suplimentare, în timp ce state democrate și progresiste - în nord-est și California - ar urma să piardă mandate.

În total, în nu mai puțin de 13 state urmează să se schimbe reprezentarea în Camera inferioară a Congresului, în baza noilor date.

California, cel mai populat stat american, urmează să piardă unul dintre cele 53 de mandate - o premieră în ultimii 170 de ani a bazei democrate -, în timp ce Texasul, un fief republican, urmează să obțină două mandate noi peste cele 36 de care dispune în prezent.

Alte state ”albastre” care urmează să piardă mandate sunt Illinois (-1), Michigan (-1), New York (-1), Pennsylvania (-1).

Statele ”roșii” care obțin mandate noi sunt Texas, Floride (+1), Montana (+1), North Carolin (+1).

REDECUPAJ ELECTORAL

În Texas, Florida și North carolina, Grand Old Party (GOP) va beneficia de o redesenare a hărților electorale, ceea ce nu este cazul democraților în Oregon și Colorado.

Republicanii ar putea astfel să profite de acest lucru pentru a redesena districtele, astfel încât să-și maximizeze influența și să aibă un avantaj în alegerile viitoare - poate suficient cât să preia controlul în Camera inferioară a Congresului.

Însă, pe termen lung, este neclar dacă un transfer de populație este o veste bună pentru republicani.

Proiect de lege pentru \ CITEȘTE ȘI Proiect de lege pentru "nomazii digitali" în România

Multe dintre statele cu o creștere demografică puternică sunt câmpuri de luptă politică tot mai competitive, în care noii sosiți - inclusiv numeroși tineri și persoane de culoare - ar putea, la un moment dat, să le asigure un avantaj democraților.

”Ceea ce se întâmplă este că există o creștere în statele dn Sunbelt, care devin democrate sau care în curând vor deveni democrate”, apreciază William Frey, un demograf de la Brookings Institution, cu sediul la Washington.

Acest lucru înseamnă că numeroși democrați se instalează în teritorii majoritar republicane, ceea ce limitează câștigul la care conservatorii pot spera ca număr de mandate.

Acest lucru s-a întâmplat în Arizona și Colorado și s-ar putea întâmpla în Texas, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

Recensământul a fost puternic politizat anul acesta, după ce Donald Trump a încercat - fără succes - să interzică înregistrarea rezidenților ilegali sau străini.

Aceste eforturi ale miliardarului i-ar fi putut împiedica însă pe rezidenți să răspundă întrebărilor serviciilor americane de statistică, de frică de a fi denunțați serviciilor de imigrație.

”Încercarea de a efectua recensământul populației în timpul unei pandemii mondiale a sporit dificultățile”, notează directorul Biroului Recensământului, Ron Jarmin, la anunțarea acestor date.

Date cu privire la repartizarea populației americane în funcție de vârstă, rasă, sex și alți indicatori urmează să fie publicate în lunile următoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea depresie
populatie
sua