China a vaccinat cu schemă completă împotriva maladiei COVID-19 aproximativ 75,6% din populația sa până în data de 23 octombrie, a anunțat Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naționale de Sănătate din această țară, informează Reuters.
Un număr de 1,068 miliarde de rezidenți chinezi au fost vaccinați cu schemă completă dintr-o populație totală de 1,412 miliarde de locuitori, a precizat Mi Feng într-o conferință de presă.
China a administrat până sâmbătă 2,245 miliarde de doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19, potrivit statisticilor oficiale, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0Această țară a început să administreze și doze de supra-rapel ("booster") rezidenților adulți care au fost vaccinați cu cea de-a doua doză în urmă cu cel puțin șase luni, iar grupurile de populație care au prioritate la aceste doze suplimentare sunt angajații din sectoarele esențiale, persoanele vârstnice și persoanele cu sisteme imunitare deficitare.
Datele medicale arată că anticorpii generați în organism de vaccinurile anti-COVID-19, inclusiv cei produși prin intermediul celor două seruri chinezești utilizate pe scară largă, Sinovac și Sinopharm, încep să scadă odată cu trecerea timpului.
Wang Huaqing, coordonatorul programului de vaccinare din cadrul Centrului chinez pentru prevenirea și controlul bolilor, a spus totodată că țara lui nu va mai administra alte doze de vaccin după dozele de tip "booster".
"Sperăm că schema ideală a unui vaccin va funcționa odată cu administrarea completă a dozelor de imunizare", a declarat Wang Huaqing într-o conferință de presă.
"Chiar dacă va fi nevoie să întărim imunitatea mai târziu, numărul dozelor 'booster' va fi limitat. Sperăm că, în viitor, vor exista vaccinuri mai bune și proceduri de vaccinare mai bune pentru a obține o protecție solidă în rândul populației generale", a adăugat specialistul chinez.
China a reușit să controleze epidemia de coronavirus în majoritatea regiunilor sale, iar focarele apărute pe plan local sunt sporadice și mult reduse în comparație cu cele raportate în alte țări.
Cu toate acestea, Mi Feng a avertizat duminică în privința riscului sporit ca cel mai recent focar detectat în China, care implică 100 de persoane infectate într-o săptămână în 11 provincii, să se răspândească și în alte regiuni ale țării.