Extinderea UE pentru a include nouă noi țări, inclusiv Ucraina, ar costa membrii actuali ai blocului comunitar peste 256,8 de miliarde de euro, conform unor calcule interne. Efectul secundar ar fi transformarea multor țări care în prezent sunt beneficiari neți ai fondurilor UE (între care România - n.r.) în contribuabili neți. Financial Times scrie că UE estimează că Ucraina ar avea dreptul la 186 de miliarde de euro după aderare, iar calculele interne sugerează că subvențiile agricole vor scădea cu 20% în urma extinderii cu nouă state membre.
Costul uriaș al extinderii a fost dezvăluit în contextul în care 51 de lideri europeni se întâlnesc la Granada, în Spania, în cadrul unei reuniuni a Comunității Politice Europene, pentru a discuta următoarele etape pentru cei nouă vecini care așteaptă să adere la UE, scrie News.ro.
"Toate statele membre vor trebui să plătească mai mult și să primească mai puțin de la bugetul UE; multe state membre care sunt în prezent beneficiari neți vor deveni contribuabili neți", se arată în documentul secretariatului Consiliului UE, citat de Financial Times (FT). Calculele au fost făcute în cazul unei uniuni extinse care ar include Ucraina, Moldova, Georgia și șase state din Balcanii de Vest.
Ucraina, de departe cea mai mare dintre cele nouă țări care au fost acceptate ca potențiali candidați, ar avea dreptul la 186 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani, potrivit documentului. Această sumă s-ar adăuga la estimările actuale ale costurilor de reconstrucție a Ucrainei, care au fost evaluate la aproximativ 400 de miliarde de euro anul acesta de către Banca Mondială.
Bilanțul financiar al adăugării tuturor celor nouă membri la bugetul existent, cunoscut sub numele de cadru financiar multianual, ar fi de 256,8 miliarde de euro. Efectele în lanț pentru statele membre actuale ar include o reducere de aproximativ o cincime a subvențiilor agricole, mai scrie FT.
Cu toate că extinderea completă ar putea dura un deceniu sau mai mult și ar forța reforme importante ale acordurilor bugetare existente, amploarea estimată a schimbărilor necesare ar înclina în mod decisiv echilibrul financiar în cadrul blocului.
Extinderea a devenit unul dintre cele mai urgente subiecte pentru UE, liderii reunindu-se vineri pentru a discuta despre modul în care va fi orientată dezbaterea viitoare pe teme-cheie, printre care bugetul, numărul de locuri în Parlamentul European, viitorul politicii agricole comune și dacă un bloc extins ar putea continua să voteze în unanimitate în anumite domenii.
De asemenea, se dezbate dacă UE ar trebui să continue cu un proces al unei integrări cu două viteze, permițând statelor membre să se alăture treptat blocului comunitar, sau dacă ar trebui să se țină de principiul "totul sau nimic".
La începutul acestei săptămâni, șeful diplomației UE, Josep Borrell a declarat că se opune celor care sunt în favoarea unui proces de aderare treptată, afirmând că ar fi imposibil de pus în aplicare. "Aderarea este aderare. Punct și de la capăt", a declarat el la o reuniune în Ucraina.
CE ȚĂRI AR PIERDE FONDURILE DE COEZIUNE ÎN CAZUL EXTINDERII UE
Un diplomat de rang înalt a declarat pentru The Guardian că se așteaptă ca bugetul să fie cel mai controversat subiect și că trebuie să fie stabilit până în 2027, când va începe următorul ciclu financiar. În acest fel, UE ar putea arăta că este pregătită, eliminând orice scuză care ar întârzia discuțiile ulterioare pe tema dacă și cât de repede ar putea adera Ucraina, Moldova și statele din Balcanii de Vest.
CITEȘTE ȘI VIDEO Zahărul de Luduș, pe care gigantul francez Tereos l-a vrut închis, a revenit în magazinePreședintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că termenul limită pentru extindere ar trebui să fie 2030, dar sursa diplomatică a declarat că o astfel de dată este "aleatorie" și nu are sens. Potrivit acesteia, o țintă pentru 2027 ar concentra gândirea liderilor UE pe următorii doi ani și ar oferi un cadru pentru o discuție reală - și nu una conceptuală.
Documentul care a făcut obiectul unei scurgeri de informații estimează că bugetul UE ar crește cu 21%, ajungând la 1,47 trilioane de euro, dacă toate cele nouă țări ar adera. Acest lucru ar implica o creștere semnificativă a contribuțiilor Germaniei, Franței și Țărilor de Jos, cu perioade de tranziție necesare pentru a mări finanțarea.
Suma cheltuită pentru agricultură s-ar modifica, de asemenea, iar Ucraina ar avea dreptul la 96,5 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani, un alt cost pe care statele membre ar trebui să îl ia în considerare. Potrivit studiului, această schimbare financiară ar forța reduceri de aproximativ 20% ale subvențiilor agricole pentru statele membre actuale. Ucraina a susținut că, în calitate de lider mondial pe piața cerealelor, a uleiului de floarea-soarelui și a păsărilor de curte, aderarea sa ar consolida securitatea alimentară a UE.
Un alt fond cheie, Fondul de coeziune, care oferă bani pentru infrastructura din țările mai puțin dezvoltate, ar fi, de asemenea, afectat în mod semnificativ de extindere. Ucraina s-ar califica pentru plăți în valoare de 61 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ale UE, care au ca scop îmbunătățirea infrastructurii în statele membre mai sărace.
Conform formulei financiare actuale, Republica Cehă, Estonia, Slovenia, Cipru, Malta și Lituania nu ar mai fi eligibile pentru aceste fonduri de coeziune.
CITEȘTE ȘI Florența interzice închirierile pe termen scurt în centrul său istoricCalculele au fost efectuate de secretariatul general al Consiliului UE, organismul care reprezintă guvernele celor 27 de state membre ale blocului comunitar, în contextul în care UE analizează dacă va fi de acord să deschidă negocieri oficiale de aderare cu Ucraina până la sfârșitul acestui an, așa cum a solicitat Kievul. Studiul utilizează o simplă extrapolare a normelor bugetare existente ale UE, care ar fi aproape sigur ajustate în cazul extinderii. Studiul nu a fost elaborat în colaborare cu Comisia Europeană, organul executiv al blocului, și nici nu a fost aprobat de aceasta. Nu ia în considerare, de asemenea, posibilitatea unei aderari a Turciei, precizează FT.
AVANTAJELE UNEI EXTINDERI UE
"În timp ce pentru mai multe politici, oportunitățile pot depăși costurile/riscurile, iar extinderea va aduce beneficii pentru actualele state membre, extinderea va avea, de asemenea, un impact de anvergură asupra bugetului UE", se arată în document. "Aceste provocări foarte importante pentru UE vor trebui să fie abordate cu atenție, de asemenea, pentru ca această nouă extindere să fie cel puțin acceptată, dacă nu susținută de cetățenii noștri", adaugă documentul.
Documentul citat de FT subliniază totodată oportunitățile pe care le oferă extinderea UE, inclusiv consolidarea influenței geopolitice a UE, creșterea dimensiunii pieței interne a blocului cu 66 de milioane de persoane, ajungând la 517 milioane, și rezolvarea problemei deficitului de forță de muncă.
Dar documentul arată clar că impactul Ucrainei asupra regimului de subvenții agricole al UE ar fi cel mai semnificativ. Ucraina ar fi cel mai mare beneficiar al blocului, cu 41,1 milioane de hectare de suprafață agricolă utilizată, împingând Franța pe locul al doilea. Acest lucru ar însemna că plățile pentru beneficiarii actuali ar scădea cu 20,3 % pe hectar de teren agricol eligibil.
În afară de Ucraina, adăugarea celorlalte opt țări ar costa în total 29,9 miliarde de euro din plățile PAC.
"Aceste cifre nu vor funcționa pentru nimeni", a declarat Mujtaba Rahman, director general pentru Europa la Eurasia Group. "Ele arată clar că va fi nevoie de o reformă profundă a bugetului UE și a principalelor sale politici dacă Ucraina va adera vreodată, sau că întreaga chestiune ucraineană va trebui să fie tratată în mod inovator și în afara structurilor bugetare existente ale UE", a arătat expertul citat de FT.
PRINCIPALELE SCHIMBĂRI NECESARE ÎN STRUCTURA UE PENTRU ACCEPTAREA NOILOR MEMBRI
Luna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE trebuie să se pregătească de îndată pentru schimbările radicale necesare pentru ca Ucraina și alte țări să devină membre ale blocului.
Există îngrijorări legate de faptul că, deși UE a stabilit obiective de reformă pentru Ucraina, Moldova și celelalte șapte țări care așteaptă să adere la bloc, nu a prezentat încă propuneri detaliate privind schimbările care ar fi necesare și în statele membre.
Liderii Uniunii Europene vor discuta, în cadrul summiului care va avea loc la Granada în perioada 5-6 octombrie, despre modul de reformare a blocului de 27 de țări pentru a accepta noi membri, lansând astfel un lung proces de pregătire a UE pentru extindere până la termenul limită provizoriu de 2030.
Reuters prezintă câteva aspecte pe care oficialii UE și grupurile de reflecție se concentrează pentru a pregăti blocul să primească mai multe țări, dar precizează că guvernele UE sunt departe de a fi de acord cu privire la oricare dintre ele.
PROCESUL DECIZIONAL AL UE
UE decide în majoritatea cazurilor cu majoritate calificată, însă în ceea ce privește politica externă și de securitate, impozitele, finanțele UE, unele domenii ale justiției și afacerilor interne, securitatea socială, extinderea și modificările aduse tratatelor UE, un singur veto poate anula schimbările. Unanimitatea este deja dificilă în rândul celor 27 de membri ai UE, iar în cazul în care opt țări candidate se vor alătura UE, unanimitatea între 35 de țări va fi și mai dificilă. Dacă se adaugă două țări care așteaptă încă statutul de candidat, ar fi și mai greu ca 37 de țări să ajungă la aceeași decizie.
Prin urmare, una dintre ideile discutate este aceea de a decide totul prin majoritate calificată.
O altă idee este aceea de a utiliza "clauzele pasarele" speciale, existente pentru a ocoli cerința unanimității.
O altă propunere este de a modifica numărul de voturi necesare pentru a forma o minoritate de blocare - de la sistemul actual de 55% din statele membre reprezentând 65% din populația UE, la 60% din țările reprezentând 60% din populație.
De asemenea, UE va trebui să regândească numărul de locuri în Parlamentul European și, probabil, și numărul de comisari în cadrul Comisiei Europene, unde fiecare stat membru are în prezent câte unul.
BANI
UE își finanțează politicile cu un buget egal cu aproximativ 1% din venitul național brut (VNB) al UE, care pentru perioada 2021-2027 este de 1.074. 000 de miliarde de euro. Acest buget provine în principal din contribuțiile naționale, taxele vamale și o parte din anumite impozite.
Aproximativ o treime este cheltuită pentru Politica Agricolă Comună (PAC) a UE - în principal plăți directe către agricultori, legate de suprafața de teren pe care o dețin.
O altă treime este destinată creșterii nivelului de trai în regiunile mai sărace ale UE, ceea ce înseamnă, de fapt, un transfer de bani de la țările mai bogate către cele mai sărace.
Cu 10 noi membri, toți cu un PIB pe cap de locuitor mai mic decât media UE și mulți dintre ei, cum ar fi Ucraina, o mare putere agricolă, care ar fi eligibili pentru o mare parte din fondurile PAC (politica agricolă comună - n.r.), UE va trebui să reevalueze ceea ce plătește și cum finanțează.
Grupul de reflecție CEPS estimează că dacă Ucraina ar fi fost membră a UE în prezent, ar fi primit 18-19 miliarde de euro net din bugetul UE, ceea ce înseamnă că acei contributori neți la bugetul UE ar trebui să plătească cu 10% mai mult decât în prezent, iar Spania ar trece de la statutul de mic beneficiar net al fondurilor UE la cel de mic contributor net.
Institutul de Geopolitică de la Bruxelles consideră că toți beneficiarii actuali neți ai bugetului UE ar deveni contributori neți după extinderea la 36 de țări (aceștia exclud posibilitatea aderării Turciei ca fiind nerealistă din punct de vedere politic).
Una dintre soluțiile vehiculate este creșterea bugetului cu peste 1,0% din VNB-ul UE. Pentru ca acest lucru să fie mai ușor de digerat de guvernele care se plâng deja că plătesc prea mult pentru visteria UE, s-ar putea realiza prin intermediul unor noi surse de venituri sau prin impozite specifice.
Unii propun, de asemenea, ca țările UE să fie autorizate să se împrumute în comun în viitor pentru a finanța activitățile UE, o idee extrem de controversată pentru statele membre.
LEGISLAȚIE
După ce ani de zile s-a luptat fără succes cu Polonia și Ungaria din cauza deficiențelor acestora în ceea ce privește statul de drept, UE vrea să se asigure că, înainte de a accepta noi membri, dispune de modalități eficiente de a impune respectarea valorilor și legilor UE.
În prezent, UE poate suspenda fondurile UE către o țară dacă poate dovedi că încălcările statului de drept pun în pericol cheltuirea corespunzătoare a banilor UE, lucru pe care l-a făcut în cazul Poloniei și al Ungariei.
O idee de consolidare a acestui mecanism este de a permite suspendarea fondurilor UE nu doar pentru că acestea ar putea fi cheltuite în mod necorespunzător, ci pur și simplu pentru că un guvern încalcă regulile democrației, cum ar fi alegerile libere și corecte și libertatea presei, sau pentru că încalcă drepturile fundamentale.
CITEȘTE ȘI Profit Energy.forum - Ediția a VII-a, cu cei mai importanți lideri și experți ai industrieiPentru a preveni tergiversarea procesului disciplinar, una dintre ideile propuse este ca guvernele UE să fie obligate să decidă în termen de șase luni, printr-un vot cu o majoritate de patru cincimi, dacă o țară nu respectă statul de drept, o decizie care ar priva statul respectiv de un vot la reuniunile de elaborare a politicilor UE.
În cazul în care încălcarea statului de drept continuă, ar urma să existe sancțiuni automate după cinci ani, care ar fi intensificate după 10 ani, inclusiv riscul de a pierde calitatea de membru al UE.
INTEGRARE CU DOUĂ VITEZE
Pe măsură ce UE se va extinde la mai mult de 30 de țări, va deveni din ce în ce mai dificil ca toate acestea să se integreze cu aceeași viteză, ceea ce ar încetini dezvoltarea UE la cel mai mic numitor comun. O soluție propusă este revenirea la conceptul îndelung dezbătut al unei "Europe cu mai multe viteze" și crearea a patru cercuri de integrare:
- un cerc interior (cu o integrare profundă în domenii precum zona euro și spațiul Schengen cu frontiere deschise)
- UE în ansamblu
- un cerc mai larg de membri asociați, care implică participarea la piața unică și la uniunea vamală a UE și aderarea la principiile comune ale UE
- Comunitatea Politică Europeană (CPE), ca nivel exterior de cooperare politică fără a fi obligată să respecte legislația UE.