Bilanțul victimelor exploziilor din Sri Lanka ajunge la 290 de morți

Bilanțul victimelor exploziilor din Sri Lanka ajunge la 290 de morți
scris 22 apr 2019

Bilanțul victimelor atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 290 de morți după ce mai multe explozii s-au produs în biserici și hoteluri de lux din țară în duminica Paștelui catolic, scrie BBC.

Poliția a informat că au fost arestate 24 de persoane în legătură cu atacul, însă guvernul nu a identificat deocamdată atacatorii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În jur de 500 de persoane sunt rănite și zeci de cetățeni străini se află printre cei decedați.

Mesaj de la cel mai mare investitor mondial: nu va fi recesiune în următoarele 12 luni CITEȘTE ȘI Mesaj de la cel mai mare investitor mondial: nu va fi recesiune în următoarele 12 luni

Sri Lanka este în stare de șoc după atacuri, cele mai grave violențe de la încheierea războiului civil în 2009.

Există informații conform cărora accesul la rețelele sociale a fost restricționat pentru a opri valul de dezinformări. Servicii precum Whatsapp sau Facebook nu sunt disponibile pentru multe persoane.

Primele explozii au avut loc la ora locală 08:45 (04:15 ora României), oamenii informând cu privire la șase explozii în intervale scurte de timp.

Trei biserici din Negombo, Batticaloa și în districtul Kochchikade din Colombo au fost vizate în timpul slujbei de Paște iar alte trei explozii au avut loc la hotelurile Shangri-La, Kingsbury și Cinnamon Grand din capitala țării. În timp ce poliția îi căuta pe cei responsabili, au avut loc alte două explozii.

Una dintre ele a lovit grădina zoologică din Dehiwala, în sudul Colombo iar a opta explozie a avut loc în apropierea districtului Dematagoda din Colombo în timpul unui raid al poliției, ucigând trei polițiști.

Nu este cunoscut cine se află în spatele atacurilor. Guvernul a informat că ia în calcul posibilitatea ca unele dintre atacuri să fi fost sinucigașe.

La o conferință de presă de duminică seara, premierul Ranil Wickremesinghe a vorbit despre zvonurile conform cărora oficialii știau de dinainte de atacuri.

„Trebuie să vedem de ce nu au fost luate măsurile de precauție potrivite. Nici eu și nici miniștrii nu au fost informați. Deocamdată prioritatea este să găsim atacatorii”, a declarat el.

Majoritatea celor uciși sunt cetățeni din Sri Lanka însă Ministerul Afacerilor Externe a informat că 36 de cetățeni străini se află printre cei decedați.

Printre ei se află cel puțin trei cinci britanici, trei danezi, un portughez, trei indieni, doi ingineri din Turcia, un olandez și o persoană din Japonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
sri lanka
explozii
atentate