Austria va face o excepție și va permite dubla cetățenie în cazul cetățenilor săi care trăiesc în Marea Britanie, în perspectiva Brexit-ului, a indicat marți ministrul de externe Karin Kneissel, lăsând deschisă întrebarea dacă Viena va lua o decizie similară și pentru britanicii din Austria, transmite Reuters.
Austria este una din puținele state europene care interzic în mod obișnuit dubla cetățenie, scrie Agerpres.
Austriecii care dobândesc cetățenia unui alt stat o pierd, de regulă, pe cea a țării de origine, iar străinii trebuie să renunțe la alte pașapoarte înainte de a deveni cetățeni austrieci.
Aproximativ 11.000 de cetățeni britanici trăiesc în prezent pe teritoriul Austriei.