Măsuri cu aplicare imediată pentru controlul pestei rumegătoarelor mici, închiderea focarelor și gestionarea acestei boli au fost stabilite astăzi la întâlnirea premierului Marcel Ciolacu cu reprezentații crescătorilor de animale din sectorul ovinelor și caprinelor.
Pompierii din Mehedinți intervin pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins deja peste 200 de hectare de teren, existând pericolul ca focul să ajungă la gospodării.
Senatul a adoptat proiectul de modificare a Legii din 2017 de achiziție de la Statele Unite a 7 sisteme de rachete Patriot, modificare prin care urmează să fie aprobată oficial donarea către Ucraina a unuia dintre ele, în conformitate cu hotărârea în acest sens a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din iunie.
Într-o eră în care tehnologia avansează cu o rapiditate uimitoare, intersectarea dintre drept și inovație devine din ce în ce mai relevantă. Într-o lume în continuă schimbare, juridicul nu doar că se adaptează, ci se îmbină într-un mod dinamic cu tehnologia, demonstrând cum dreptul evoluează pentru a răspunde nevoilor afacerilor moderne.
Premierul Ciolacu va discuta telefonic cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și va formula o nouă propunere de comisar european din partea României, au declarat surse oficiale. Anterior, premierul Ciolacu l-a propus pe eurodeputatul Victor Negrescu, dar cum șefa CE a cerut statelor membre nominalizări de femei, de data aceasta Marcel Ciolacu o va propune pe Roxana Mânzatu, fost ministru al Fondurilor Europene și actual eurodeputat.
După cum a relatat Profit.ro, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a elaborat un proiect de modificare a Legii din 2017 de achiziție de la Statele Unite a 7 sisteme de rachete Patriot, prin care va fi aprobată oficial donarea către Ucraina a unuia dintre ele, în conformitate cu hotărârea în acest sens a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din iunie.
Guvernul României a confirmat intenția de a cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova, singurul port din țara vecină. Începerea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost aprobată printr-un memorandum în ședința de Guvern de miercuri.
Poșta Română a lansat o licitație pentru servicii bancare necesare procesării plăților cu cardul în mediul online destinate achiziționării titlurilor de stat Tezaur, contractul fiind estimat la 1,8 milioane de lei pentru 12 luni. După stabilirea câștigătorului licitației, românii din țară și diaspora vor putea cumpăra titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor prin accesarea paginii web a companiei.
Tot segmentul economic din Israel intră în grevă luni, pentru cel puțin o zi, transmite Times of Israel, după ce șase ostatici au fost uciși de teroriștii Hamas, iar trupurile lor au fost găsite în Fâșia Gaza de armata israeliană.
Partidul Alternativa pentru Germnaia (AfD, extremă dreapta, antimigrație) este pe cale să obțină duminică o victorie în alegerile regionale din landul Turingia, potrivit unui exit poll, relatează BBC News.