Separarea Zentiva de Sanofi este preconizată pentru 2018

Separarea Zentiva de Sanofi este preconizată pentru 2018
scris 2 nov 2016

Acțiunea de separare a diviziei de medicamente generice Zentiva de producătorul francez din domeniul farmaceutic Sanofi, lider pe piața din România, este preconizată pentru 2018, până atunci nefiind anticipată nicio schimbare majoră cu impact asupra activităților comerciale și industriale sau asupra portofoliilor disponibile pe piață, inclusiv cel de generice, transmit reprezentanții Sanofi.

Luni, Profit.ro a anunțat că producătorul francez din domeniul farmaceutic Sanofi, lider pe piața din România, scoate la vânzare divizia de medicamente generice Zentiva, companie listată pe Bursa de Valori București.

Urmărește-ne și pe Google News

Vânzarea face parte din planul Sanofi de a iniția un proces de separare a diviziei sale din Europa de medicamente generice, în vederea vânzării. Mișcarea este declanșată însă și în contextul în care, la AGA de bilanț din acest an, care s-a prelungit peste 8 ore, o serie de investitori, între care și un fond de investiții străin, au ridicat problema prețurilor de transfer care ar lovi în profitabilitatea companiei din România în detrimentul grupului-mamă, Sanofi.

"Sanofi a analizat cu mare atenție toate opțiunile disponibile privind viitorul diviziei de generice în Europa și a decis să inițieze procesul de separare, în vederea vinderii acesteia. Obiectivul companiei este de a identifica un potențial cumpărător dornic să asigure o creștere durabilă a acestui business, pe termen mediu și lung. Activitatea de generice rămâne una importantă pentru Sanofi în alte părți ale lumii, continuând să ne consolidăm contribuția în acest domeniu pe piețele emergente", se arată într-un document semnat de Emmanuelle Valentin, președintele Consiliului de Administrație al Zentiva.

La jumătatea acestui an, în contextul unei creșteri de aproape 9% a cifrei de afaceri, Zentiva România și-a majorat profitul net cu peste 80%.

Lipsa medicamentelor de pe piață: Investigație finalizată de Consiliul Concurenței CITEȘTE ȘI Lipsa medicamentelor de pe piață: Investigație finalizată de Consiliul Concurenței

Cifra de afaceri a urcat în primul semestru al acestui an la 193,47 milioane lei, de la 177,71 milioane lei în primele 6 luni din 2015. În acest context, profitul operațional s-a majorat cu 68,03%, până la nivelul de 40,58 milioane lei, de la 24,15 milioane lei.

Din punctul de vedere al profitului net, avansul a fost încă și mai mare, de 80,89%, la 32,38 milioane lei (echivalentul unui câștig pe acțiune de 0,7766 lei/acțiune), de la 17,90 milioane lei.

Zentiva România avea la 30 iunie active totale de 391,66 milioane lei, cu 1,20% mai mari decât cele consemnate la 31 decembrie 2015. În același interval, datoriile totale au urcat cu 10,74%, la 126,52 milioane lei, de la 114,25 milioane lei.

Potrivit celor mai recente raportări, grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deține direct și indirect 81,6% din acțiunile Zentiva.

În România, grupul francez Sanofi este prezent printr-o divizie comercială - Sanofi România - și prin fabrica Zentiva București (fosta Sicomed).

Compania este liderul pieței farmaceutice locale, cu o cotă de piață de 12% în termeni de volum și 6,7% în termeni de valoare, potrivit datelor Cegedim.

viewscnt
Afla mai multe despre
zentiva
sanofi