Accesul la rețelele de internet Wi-Fi puse la dispoziție gratuit trebuie permis doar cu înregistrarea utilizatorilor, astfel încât să fie prevenite acțiunile de piraterie, este decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care trebuie respectată obligatoriu de toate statele membre în care va fi înregistrată o sesizare pe această temă. Instanța europeană atenționează că în astfel de cazuri nu trebuie aplicate măsuri de supraveghere a informațiilor transmise prin rețeaua respectivă.
Decizia Curții a pornit de la un caz reclamat de o instanță din Germania, unde administratorul unui magazin pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi pentru a atrage atenția potențialilor clienți asupra bunurilor și serviciilor sale. În 2010, o operă muzicală pentru care Sony deține drepturile a fost însă pusă la dispoziția publicului pentru descărcare prin intermediul acestei rețele, iar administratorul magazinului a fost dat în judecată pentru încălcarea drepoturilor de autor.
CJUE a decis însă că deținătorul unui magazin care pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi nu răspunde pentru încălcările drepturilor de autor săvârșite de un utilizator al rețelei.
Potrivit Curții, directiva europeană în domeniu exclude răspunderea furnizorilor de servicii intermediari pentru o activitate ilicită inițiată de un terț, atunci când prestația lor constă în „simpla transmitere de informații. Această exonerare de răspundere se aplică sub rezerva a trei condiții cumulative, și anume ca: 1) furnizorul de servicii să nu inițieze transmiterea, 2) să nu selecteze destinatarul transmiterii și 3) să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.
CITEȘTE ȘI Topul furnizorilor de internet mobil raportat la viteza de descărcare În hotărârea pronunțată, Curtea constată, astfel, că punerea la dispoziția publicului, în mod gratuit, a unei rețele Wi-Fi pentru a atrage atenția potențialilor clienți asupra produselor sau serviciilor unui magazin constituie un „serviciu al societății informaționale” vizat de directivă. În al doilea rând, arată Curtea, în cazul în care sunt îndeplinite cele trei condiții menționate, nu poate fi angajată răspunderea unui furnizor de acces la o rețea de comunicații și, în consecință, titularul de drepturi de autor nu poate solicita acestui furnizor de servicii o despăgubire pentru motivul că rețeaua a fost utilizată de terți pentru a-i încălca drepturile.
Totuși, deținătorul rețelei Wi-Fi poate fi obligat să își protejeze rețeaua printr-o parolă pentru a pune capăt încălcărilor drepturilor de autor sau pentru a le preveni.
CJUE arată astfel că directiva în domeniu nu se opune, însă, ca titularul de drepturi să solicite unei autorități sau unei instanțe naționale să oblige un astfel de furnizor să pună capăt oricărei încălcări a drepturilor de autor săvârșite de clienții săi sau să prevină astfel de încălcări.
Prin urmare, constată Curtea, o somație prin care este dispusă protejarea conexiunii la internet prin intermediul unei parole poate asigura un echilibru între, pe de o parte, drepturile de proprietate intelectuală ale titularilor de drepturi și, pe de altă parte, dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială al furnizorilor de acces și dreptul la libertatea de informare al utilizatorilor rețelei. Curtea arată că o astfel de măsură poate descuraja utilizatorii unei rețele să încalce drepturile de proprietate intelectuală.
CJUE subliniază însă că, pentru a nu putea acționa în mod anonim, este necesar ca utilizatorii să fie obligați să își divulge identitatea în vederea obținerii parolei solicitate. În schimb, atrage atenția CJUE, normele în vigoare exclud în mod expres adoptarea unei măsuri de supraveghere a informațiilor transmise prin rețeaua respectivă.
CITEȘTE ȘI Sfaturi de concediu ale SRI: Evitați WI-FI-ul public! Ce recomandări sunt pentru populație și firme De asemenea, o măsură constând în închiderea completă a conexiunii la internet, fără a avea în vedere adoptarea unor măsuri care să afecteze mai puțin libertatea furnizorului acestei conexiuni de a desfășura o activitate economică, nu ar fi de natură să concilieze drepturile concurente.
Instanțele din statele membre au dreptul ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național, însă instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții.
Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
