Numărul total al prosumatorilor de energie electrică din România a crescut cu peste 9.000 în septembrie, iar puterea instalată cumulată a instalațiilor de producție ale acestora a urcat în aceeași perioadă cu mai mult de 80 MW, arată datele oficiale analizate de Profit.ro.
Specialiștii avertizează că, în următorii zece ani, cantitatea de deșeuri din plastic, la nivel mondial, va deveni imposibil de gestionat. Acest lucru ar putea conduce la o criză ecologică și sanitară majoră. Sunt necesare măsuri urgente care să reducă producția și utilizarea plasticelor, “pentru a preveni o catastrofă globală”.
Introducerea pașaportului digital la produsele provenite din industria textilelor se amână pentru 2026, începând de când acestea nu vor mai putea să fie vândute în niciun magazin din Europa fără cod QR.
Patru din zece angajații români intervievați (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizați, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiți, arată un studiu realizat de Centrul de Formare profesională APSAP.
Euro a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, piețele estimând că Banca Centrală Europeană va fi nevoită să reducă agresiv ratele dobânzilor pentru a susține economia din zona euro.
Piața internațională a grâului a cunoscut o ușoară creștere, ca răspuns la tensiunea politică din zona Mării Negre.
Deși salariul minim net a crescut semnificativ în termeni nominali, inflația a avut un impact considerabil asupra valorii reale a acestor venituri, în special în această perioadă de creșteri rapide ale prețurilor. Salariul minim real nu depășește 2.000 de lei, iar coșul minim de consum lunar pentru o singură persoană este de aproximativ 4.000 de lei. România este țara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie în rândul salariaților.
Un total de 10 țări domină peisajul global al resurselor naturale, fiecare deținând rezerve vaste, esențiale pentru diverse industrii, relevă datele analizate de Profit.ro.
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a Executivului de la Palatul Victoria. Specialiștii guvernamentali și independenți care au realizat strategia au realizat și o analiză SWOT a industriei românești, analiză în care se evidențiază punctele tari, punte slabe, oportunitățile și amenințările unei afaceri sau a unui sector economic.
Randamentele cerute de investitori la împrumuturile pe 10 ani ale statului au continuat să crească vertiginos în ultima zi de dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, la aproape 7,3% pe an, cel mai ridicat nivel de după aprilie 2023.