În “Licitația de Hârtii Rare”, care va avea loc pe 2 martie la casa Artmark, de la ora 20.00, vor fi scoase la vânzare, în premieră, gravuri semnate de Rembrandt van Rijn, Albrecht Dürer, Lucas Cranach, William Hogarth, o litografie de Henri Toulouse-Lautrec, precum și o selecție de gravuri europene din colecția ”Paul Davidsohn”.
”Licitația de Hârtii Rare” va cuprinde trei lucrări aparținând maestrului olandez Rembrandt van Rijn: ”Tânăr cu beretă de catifea Ferdinand Bol” - estimată între 8.000 și 10.000 de euro -, ”Trei copaci” (estimată între 3.000 și 4.000 de euro, ”Canal cu barcă și pod” (estimată între 5.500 și 7.500 euro), scrie News.ro.
Totodată, în aceeași licitație, sunt puse în vânzare câteva gravuri celebre ale lui Dürer: ”Cavalerul, Moartea și Diavolul” (6.000 - 8.000 de euro), ”Sfântul Anton în fața unui oraș” (5.000 - 6.000 de euro), ”Sfântul Ieronim în chilia sa” (3.000 - 3.500 de euro).
Toate acestea au aparținut, la un moment dat, legendarei colecții Paul Davidsohn, ce a însumat odată aproximativ 10.000 de gravuri de secol XV - XVIII ale marilor maeștrilor europeni, probabil cea mai mare colecție de gravură importantă din lume.
Cartea ”Naturalis historia", de Gaius Plinius Secundus, prima ediție în limba germană, datată 1565, la Frankfurt, conține 576 de xilogravuri și este o piesă extrem de rară, potrivit Artmark, care a estimat-o la 10.000 de euro.
Lucrare importantă a lui Plinius cel Bătrân, "Istoria Naturală", a devenit model pentru enciclopedii și manuale școlare pentru mai bine de două milenii. Piesa de față a fost tradusă în germană de Heyden dezbătând în profunzime subiecte precum antropologia, anatomia și zoologia. Volumul devine de asemenea un important manual de pescuit și vânătoare, dar cuprinde și o parte dedicată șoimăriei. Lucrarea de față cuprinde peste 200 de gravuri surprinzând creaturi fantastice printre care se numără și celebrele reprezentări a sirenei și a tritonului la pagina 309. Volum de 494 pagini, în folio, cu numeroase ilustrații, legătură in pergament pe lemn, chenare la rece, cotor restaurat, chiotoare de dată recentă. Blocul cărții în stare foarte bună.
”Mademoiselle Marcelle Lender”, litografie în culori de Henri Toulouse-Lautrec, are o valoare estimativă între 1.000 și 1.500 de euro.
Comisarii vor licita pentru ”Istoria generală a Turcilor” de Richard Knolles, de la 1631, cu mențiuni despre Mihai Viteazul și principatele române, are un preț de pornire de 4.500 euro, ”Biblia lui Luther” (Nürnberg, 1702), are un preț de pornire de 1.700 de euro).
Între manuscrisele de colecție se află o inedită ”Scrisoare trimisă de împărăteasa Maria Theresia baronului Samuel von Brukenthal”, cu un preț de pornire de 350 de euro, ”Firmanul emis de sultanul Mahmud II” (preț de pornire 1.000 de euro).
Licitația ”Hărtii Rare, inclusiv o selecție de gravuri europene din colecția Paul Davidsohn” va avea loc pe 2 martie, de la ora 20.00, la Athénée Palace Hilton București. De la ora 19.00, în același spațiu, va fi organizată și ”Licitația de Artă Postbelică și Contemporană”, unde vedeta este tabloul ”Enigma”, de Adrian Ghenie, estimat la 25.000 de euro.