Verificările de securitate pentru persoanele care solicită acces la informații clasificate de la instituțiile de stat vor include și analiza comportamentului acestora pe Internet, în general, și pe rețelele de socializare, în special.
Noile reguli au fost pregătite de Ministerul Apărării, din formulare rezultând că vor fi aplicate de toate instituțiile de stat și tuturor solicitanților de acces la astfel de informații.
În documentul de fundamentare a proiectului se arată că, în ultimii 15 ani, activitatea în mediul virtual a personalului Ministerului Apărării a crescut semnificativ, iar prezența acestuia în mediul online induce vulnerabilități în ceea ce privește protecția informațiilor clasificate, precum și amenințări de tip sabotaj, spionaj și terorism la adresa organismului militar.
CITEȘTE ȘI Primele 4 patru cluburi de fotbal din Turcia au mari datorii după ce au cheltuit pentru a atrage staruri din străinătate. Datoriile vor fi restructurate, dar nu șterse"Analizarea modului de comportament și exprimare în rețelele de socializare, studierea persoanelor din listele cu prieteni, a tipurilor de site-uri accesate frecvent etc contribuie substanțial la posibilitatea stabilirii loialității, caracterului, obiceiurilor, relațiilor și discreției persoanei verificate în vederea acordării accesului la informații", se afirmă în documentul citat.
Se susține astfel că este necesar să fie creat cadrul legal pentru identificarea, pe timpul executării verificărilor de securitate privind acordarea accesului la informații clasificate, a unor noi riscuri de securitate specifice activităților desfășurate în mediul online
Astfel, în formularul ce conține chestionarul de securitate care trebuie completat de către persoanele care solicită acces la informații clasificate vor fi introduse două noi rubrici, respectiv "Identități virtuale" și "Activități online".