Euro Sun anticipează că Guvernul va ratifica rapid licența de exploatare pentru perimetrul aurifer de la Rovina

Euro Sun anticipează că Guvernul va ratifica rapid licența de exploatare pentru perimetrul aurifer de la Rovina
scris 26 iun 2017

Canadienii de la Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietarii proiectului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, estimează că statul va ratifica rapid licența de exploatare a perimetrului, în urma încheierii cu succes a dezbaterii publice organizate astăzi de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).

“Suntem mulțumiți că această etapă importantă, cerută de ANRM, s-a încheiat cu succes și așteptăm ratificarea formală rapidă din partea statului român. Proiectul din Valea Rovina, cu orizont multi-generațional, dispune de standarde de mediu de ultimă generație, fără utilizarea cianurilor, a declarat G. Scott Moore”, președintele și directorul general al Euro Sun.

Urmărește-ne și pe Google News

Euro Sun, prin subsidiara Samax România, este unicul proprietar al proiectului de la Rovina, județul Hunedoara. În mai 2015, ANRM a acordat canadienilor o licență de exploatare a aurului de la Rovina pentru o perioadă de 20 de ani, licență aprobată recent printr-un proiect de Hotărâre a Guvernului. În conformitate cu legile privind transparența în administrația publică, ANRM a organizat o ședință publică pentru discutarea proiectului, înainte de ratificarea acestuia de către ministerele Economiei, Apei și Pădurilor, Finanțelor, Mediului și de către vicepremier.

Ioan Niculae le-ar putea vinde fraților Gruia Stoica și Vasile Didilă 46 de vagoane bulgărești ale combinatului falimentar Amurco Bacău CITEȘTE ȘI Ioan Niculae le-ar putea vinde fraților Gruia Stoica și Vasile Didilă 46 de vagoane bulgărești ale combinatului falimentar Amurco Bacău

Ședința era programată să dureze trei ore, pentru a permite asociațiilor și cetățenilor interesați să își prezinte opiniile referitoare la proiect, însă s-a încheiat după doar o oră, potrivit Euro Sun. Dezbaterea fusese stabilită inițial pentru 19 iunie, însă ANRM a decis să o reprogrameze pentru astăzi.

Zăcământul aurifier de la Rovina, al doilea cel mai mare din Europa, conține resurse măsurate și indicate de 204 tone aur și peste 635.000 tone de cupru. Mina de la Rovina se află la 17 kilometri de concesiunea minieră Certej, deținută de canadienii de la Eldorado Gold, și la aproximativ 20 kilometri de Roșia Montană, proiect dezvoltat tot de o companie canadiană - Gabriel Resources.

În aprilie, Euro Sun a anunțat că noi teste metalurgice la Rovina, ce nu implică utilizarea cianurilor, au indicat creșterea ratei de recuperare a aurului de la 72% la 82%, în timp ce gradul de recuperare a cuprului variază între 86,9% și 88,9%.

Potrivit lui Moore, dezvoltarea proiectului de la Rovina va oferi României beneficii economice substanțiale și va crea locuri de muncă stabile și bine plătite.

În paralel, canadienii continuă pospectarea perimetrului aurifer Stănija, situat la aproximativ 3 kilometri est de Rovina, pentru care au obținut de la ANRM o licență de explorare pe trei ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro sun mining
rovina
licenta
ratificare
anrm