Uniunea Europeană este pregătită de iarnă, depozitele de gaze ale blocului comunitar fiind aproape de capacitatea maximă. România depășește procentul de umplere european, pentru a ajuta Republica Moldova în caz de urgențe. Prețul gazului este la un nivel mic, dar în ușoară urcare din cauza incertitudinilor legate de urmările întreruperii contractului dintre Ucraina și Gazprom.
Plenul Senatului a votat în unanimitate eliminarea obligativității montării de sisteme de stocare a energiei electrice produse, atât pentru prosumatorii existenți, activi în momentul de față, cât și pentru persoanele care doresc să devină prosumatori în viitor și vor solicita avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor privind demararea programului Casa Verde 2024 pentru panouri fotovoltaice. El spune că anul acesta programul va beneficia de un buget record. Fiecare proiect va beneficia de un buget de 30.000 de lei, cu 10.000 de lei mai mult decât în edițiile anterioare, suma în plus fiind destinată pentru finanțarea stocării energiei produse de panourile fotovoltaice.
Prețurile petrolului au scăzut, deoarece activitatea dezamăgitoare a afacerilor din zona euro a contribuit la îngrijorările legate de cererea slabă, transmite Reuters.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 103,48 milioane euro, din care 79,6 milioane euro fonduri UE din PNRR și 23,88 milioane euro fonduri naționale rezultate din supracontractarea de 30% prevăzută de legislația în vigoare.
″În contextul actual al securității internaționale și al amenințărilor multiple și diverse la adresa stabilității naționale, situația organizării Ministerului Energiei se află într-o poziție precară, cu implicații potențial catastrofale pentru securitatea națională a României″, se arată într-un document al ministerului analizat de Profit.ro.
Daniela Dărăban, Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), vine la cea de-a opta ediție a Profit Energy.forum, pe 7 octombrie. Conferința va aduce în dezbatere temele principale care preocupă în prezent piața energiei din România. Cum ne pregătim pentru eliminarea plafonării prețurilor la energie?, Cum văd principalii jucători starea actuală a piețelor angro de energie electrică și ce ar trebui schimbat?, Cât de stimulativă pentru investiții este legislația tarifelor din rețea? Sunt doar o parte dintre întrebările la care vor încerca să răspundă participanții la eveniment.
Premierul Marcel Ciolacu are pe agenda sa de mâine o întâlnire la Palatul Victoria cu șeful grupului austriac OMV și cu cei ai subsidiarei românești a acestuia, OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din țară, totodată producător de energie electrică, la care statul român deține 20,7% din capital.
Producătorul de baterii pentru vehicule electrice Northvolt va reduce cu 25% forța de muncă în Suedia, ca parte a unei eforturi majore de diminuare a costurilor.
14 dintre cele mai mari bănci și instituții financiare din lume urmează să își ofere sprijinul pentru dezvoltarea mai multor proiecte de energie nucleară.