Consumatorii casnici care nu au semnat până marți, 30 iunie, un contract de furnizare pe piața liberă după desființarea celei reglementate nu trebuie să se teamă că vor rămâne fără gaze, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) impunând o perioadă de tranziție de 1 an în care vor fi taxați de furnizorul actual la nivelul ultimei oferte făcute de acesta, egală cu vechiul preț reglementat.
Pentru peste 90% din populație, și cei care au semnat un nou contract cu Engie sau E.ON, și cei care n-au semnat niciun nou contract, prețurile din factura viitoare vor fi de 123,92 lei/MWh (fără TVA, 147,46 lei cu TVA în cazul clienților Engie) și de 134,61 lei/MWh (fără TVA, 160,18 lei/MWh cu TVA, în cazul cliențielor E.ON. Prețurile sunt mai mici decât ofertele publice ale celor două companii ca urmare a faptului că, între timp, ANRE a redus tarifele de distribuție cu 1,5 lei/MWh, în cazul Distrigaz Rețele (Engie), și cu 0,2 lei/MWh, în cazul Delgaz (E.ON).
Consumatorii casnici vor trebui însă să își aleagă în această perioadă de 1 an un nou furnizor, sau să semneze un nou contract cu vechiul furnizor. Însă chiar dacă au semnat un contract cu un nou furnizor (sau tot cu cel vechi) până la 1 iulie (dar și după), consumatorii trebuie să știe că, în cazul în care primesc o ofertă care li se pare mai atractivă, își pot schimba oricând gratis furnizorul în termen de 21 de zile.
Potrivit unor sondaje, foarte puțini consumatori sunt dispuși să-și schimbe actualul furnizor, fie din lene, fie de teama faptului că “ar putea rămâne fără gaz” sau că nu vor mai beneficia de intervenții în cazul unor defecțiuni la rețeaua de gaze.
Respectivele temeri sunt însă neîntemeiate pentru că intervențiile sunt efectuate nu de firma de furnizare, ci de firma de distribuție.
Pentru client, schimbarea furnizorului nu implică niciun fel de costuri, nici financiare, nici logistice, fiind necesară doar transmiterea noului furnizor ales a unor date și citirea cu atenție a contractului trimis de acesta și, eventual, negocierea prețului sau a unor clauze care i se par în dezavantajul său.
Noul furnizor se va ocupa de restul procesului birocratic (informarea vechiului furnizor că i-a preluat fostul client, informarea distribuitorului etc).
Din punct de vedere tehnic, pentru client nu se schimbă nimic.
Potrivit legii, noul furnizor încheie un act adițional cu distribuitorul local, care are obligația mai departe de a administra în mod corect și responsabil punctele de consum ale clientului, inclusiv să intervină în cazul unor probleme de alimentare. Iar conductele de gaze pot fi utilizate de către orice furnizor de gaze, astfel că gazul ajunge la consumator chiar dacă acesta schimbă furnizorul.
Consumatorii casnici nu trebuie să se teamă nici de necunoscut. “Sunt mulțumit de actualul furnizor, chiar dacă-mi cere 10 lei în plus pe MWh, semnez tot cu el. N-am auzit de ceilalți, dacă semez cu ei și dau faliment? Rămân fără gaze!”
Potrivit legislației, este practic imposibil ca un consumator “să rămână fără gaze”, chiar și cazul falimentului furnizorului său.
În cazul falimentului unui furnizor, este desemnat un “furnizor de ultimă instanță" (FUI - vechiul furnizor), care are obligația de a prelua și furniza temporar gaze naturale clienților, aceștia având posibilitatea ulterior să-și aleagă un alt furnizor.
În plus, toți furnizorii dețin licențe de furnizare gaze naturale eliberate de ANRE, care sunt acordate după o verificare riguroasă a acestora. Pentru a-și putea face calculele în legătură cu prețul pe care-l pot propune consumatorilor, furnizorii au de obicei încheiate contracte cu producătorii sau importatorii de gaze, cu distribuitorii și operatorul de transport (Transgaz).
Mult mai importantă este, pe lângă prețul obținut, parcurgerea atentă a contractului propus și identificarea clauzelor-capcană.
Așa cum a scris Profit.ro, printre acestea se pot număra posibilitatea schimbării prețului unilateral de către furnizor pe durata contractului, posibilitatea introducerii unor abonamente de către acesta, impunerea unor bariere la schimbarea furnizorului, acordarea unui preț competitiv doar pe o durată limitată, de obicei până la începerea iernii, când prețul se majorează. Iar 80% din consum este consum de iarnă!
