Decizia de a investi pe piața de capital trebuie precedată de o analiză serioasă, care să țină cont de vârsta persoanei, de contextul familial, de durata viitorului plasament și de apetitul la risc, a transmis Daniela Șerban, președintele Consiliului Director al Asociație Române pentru Relația cu Investitorii (ARIR), la PROFIT NEWS TV - Maratonul de Educație Financiară - ediția a III-a.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul 123Credit, Banca Transilvania, Bursa de Valori București, CITR, UNSAR, XTB, Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR)
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI
"Aș spune că, în general, oamenii vin spre bursă atunci când aud că se câștigă și este firesc acest lucru, pentru că vrem cu toții să câștigăm. Pentru români, în general, piața imobiliară este prima investiție care le vine în minte atunci când au un surplus de bani, dar în ultimii ani și Bursa de Valori București, prin companiile sale, a generat rezultate bune, atât pe partea de dividende, cât și din variațiile de preț, chiar dacă a fost pandemie, chiar dacă a fost război. În acest an, bula a fost spartă cu oferta Hidroelectrica. Personal, am fost sunată de multe persoane care nu au auzit de bursă, dar au auzit de Hidroelectrica. România a intrat în atenția internațională cu oferta Hidroelectrica, una dintre cele mai mari companii din România, și a fost o șansă să intrăm în această companie la un preț mai bun", a afirmat reprezentantul ARIR.
Numărul de investitori la bursă este în creștere, la fel și prețurile, iar trendul este ascendent, fiind depășite recorduri după recorduri din perspectiva dimensiunii pieței și al românilor care fac plasamente pe piața de capital.
"Anul trecut, atât acțiunile, cât și obligațiunile nu s-au bucurat de cel mai mare interes, titlurile de stat câștigând teren. Foarte mulți români s-au îndreptat către titlurile de stat, pe fondul incertitudinilor. În acest an, românii s-au obișnuit cu inflația și am văzut o revenire spre bursă, românii au foarte mulți bani, vizibili în depozite bancare, conform datelor statistice", a afirmat Daniela Șerban.
Ea este convinsă că încă mai sunt români care țin banii la saltea, care nu știu ce să facă cu ei.
"Ei trebuie să înțeleagă că decizia de a ține banii la saltea nu este una bună. Ei trebuie să gândească pe termen lung. Observ o oarecare teamă față de necunoscut, pentru că românii nu înțeleg cu ce se mânâncă bursa. De fapt, ei cumpără companii, care plătesc dividende. Pentru foarte mulți români este mult mai ușor să înțeleagă ideea cumpărării unui apartament, pe care îl vezi, pe care îl pot închiria și, ulterior, încasa o sumă de bani. În același timp, investiția într-un apartament înseamnă bătaie de cap, întotdeauna se mai strică ceva, pleacă intempestiv un chiriaș sau piața nu este într-un moment bun", a spus șefa ARIR.
Un prim criteriu în alegerea unei acțiuni cotate îl reprezintă indicele BET, care include cele mai mari și cele mai tranzacționate companii listate la Bursa de Valori București.
"Primul pas poate fi indicele BET, în totalitatea lui, prin intermediul unor fonduri de investiții care urmăresc acest indice. Din 1998, în medie, indicele BET a avut o creștere anuală de 12%. Cu alte cuvinte, pe termen lung, nu avem cum să pierdem. Toată lumea urmărește un moment bun de intrare, toată lumea vrea să cumpere la un preț minim și să vândă la un preț maxim. În realitate, e dificil de realizat acest scenariu", a afirmat Șerban.
Șefa ARIR spune că decizia de investi la bursă se ia într-un timp îndelungat și este influențată, de cele mai multe ori, de discuția cu un prieten, care deja a cumpărat acțiuni.
"Totuși, înainte de a intra la bursă, e important să ne revizuim situația financiară, să ne facem niște calcule privind contextul familial, privind vârsta, privind apetitul la risc. Bursa nu este pentru toți și nu este pentru fiecare. Recomand prudență în modul de investire a banilor. Spre exemplu, dacă suntem foarte aproape de pensie, poate nu mai prindem următorii 20 de ani de creștere și avem nevoie de bani peste 5 ani. Dacă suntem mai tineri, este evident că putem merge și către instrumente cu risc mai mare. Înainte de a investi, este nevoie de un sfat, de o discuție cu un broker, cu un specialist", a spus reprezentantul asociației.
Ea recomandă plasamentele în piața de capital din România, unul dintre avantaje fiind existența unui fond de compensare a investitorilor. De asemenea, reprezentantul ARIR recomandă investițiile în moneda locală, pentru a evita riscul valutar.
"Dacă tranzacționezi zilnic, e clar că trebuie să aloci ore în fiecare zi pentru această activitate. Pentru a avea un plan de investiții la bursă, trebuie să aloci constant timp pentru această activitate, care să țină cont de intervalul de timp, de contextul familial, de suma disponibila. Sfatul meu pentru începători este următorul: dincolo de educația financiară, primul pas ar fi să-și pună la punct finanțele personale", a încheiat reprezentantul ARIR.