Guvernul este de acord ca firmele care furnizează consultanță în construcții să fie incluse în categoria responsabililor cu asigurarea calității lucrărilor și să fie amendate cu până la 5 milioane de lei dacă lucrează fără experți. Ba mai mult, vrea introducerea unei asigurări obligatorii pentru consultanți, idee sugerată de specialiștii chestionați de Profit.ro încă din aprilie.
Banca Comercială Română (BCR), membră a grupului Erste, își va muta sediul în 2020, într-un spațiu de 14.000 metri pătrați din Business Garden Bucharest, devenind cel mai mare chiriaș al celui de-al doilea proiect dezvoltat de Vastint România, parte a grupului IKEA, informație prezentată în premieră de Profit.ro.
Compania Globalworth, la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, a cumpărat de la omul de afaceri Sorin Preda jumătate din Black Sea Vision, proiect logistic care presupune o investiție de peste 200 milioane de euro la Constanța. La finalizarea acestui proiect, Globalworth, companie fondată de Ioannis Papalekas, ar urca direct pe locul doi în topul marilor proprietari de spații industrial-logistice, după CTP.
Familia Negoiță pregătește construcția unui ansamblu rezidențial cu aproape 2.000 de apartamente pe terenul fostei fabrici Romcarton, amplasat peste drum de noul magazin IKEA Pallady, zonă în care aceiași investitori dezvoltă complexul Palladium Residence, planificat să cuprindă până la final 2.500 de locuințe, potrivit informațiilor Profit.ro.
Banca Comercială Română (BCR), a doua cea mai mare instituție bancară din țară, își va muta cei 1.000 de angajați care lucrează în sediul principal de pe Calea Victoriei - Bucharest Financial Plaza, fostul sediu Bancorex – în noul complex de birouri dezvoltat de divizia imobiliară a grupului suedez IKEA în zona Orhideea, au declarat reprezentanții băncii pentru Profit.ro. În paralel, Bucharest Financial Plaza a fost scoasă la vânzare.