Apa Nova cere în instanță rezilierea contractului cu "serviciul de securitate" care îi spiona pe angajați

Apa Nova cere în instanță rezilierea contractului cu "serviciul de securitate" care îi spiona pe angajați
scris 7 mai 2016

Concesionarul serviciului public de apă și canal din Capitală, Apa Nova, a cerut în instanță rezilierea contractului cu firma de investigații Confidential Investigations Team SRL, fostă SIS Strategy SRL, deținută de omul de afaceri Teodor Sterian, firmă care, potrivit procurorilor DNA, îi fila și intercepta ilegal pe angajații Apa Nova, prin montarea de sisteme de supraveghere în birouri, astfel încât aceștia să nu divulge "activitățile nelegale" ale Apa Nova.

Apa Nova a înregistrat pe 2 martie, pe rolul Tribunalului București, o reclamație prin care cere rezilierea contractului cu Confidential Investigations Team SRL. "Apa Nova București a stopat toate contractele controversate și s-a delimitat de persoanele asupra cărora planează suspiciuni, pentru că eventualul prejudiciu afectează în primul rând compania, urmând ca pentru recuperarea acestor pagube să ne îndreptăm împotriva vinovaților. Dosarul este în curs de soluționare, motiv pentru care nu putem dezvălui informații suplimentare la această dată. Colaboram cu autoritățile pentru clarificarea situației", au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Apa Nova.

Urmărește-ne și pe Google News

Confidential Investigations Team SRL este noul nume al SIS Strategy SRL a lui Teodor Sterian, firmă care apare, alături de patronul ei, în dosarul penal Apa Nova al DNA. Asociatul unic al firmei a decis schimbarea numelui acesteia la finalul anului trecut. Profit.ro a încercat să contacteze Confidential Investigations Team SRL la numerele de telefon înregistrate de firmă la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor Publice, constatând că acestea aparțineau unor alte persoane juridice. 

Deutsche Bank, anchetată în urma vânzărilor masive de obligațiuni guvernamentale italiene în 2011 CITEȘTE ȘI Deutsche Bank, anchetată în urma vânzărilor masive de obligațiuni guvernamentale italiene în 2011

DNA a început urmărirea penală față de Teodor Sterian în octombrie 2015, acuzându-l de complicitate la luare de mită și violare a vieții private. La acel moment, în presă s-a vehiculat informația potrivit căreia Sterian ar fi fost implicat și în operațiunea de filare, la Paris, a Elenei Udrea, a fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, și a fostei șefe a Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu. Sterian a negat informația.

"La nivelul SC APA NOVA București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații, care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate", se arăta într-un comunicat al DNA de la acea dată.

Potrivit sursei citate, în 2010, Apa Nova a încheiat un contract cadru cu SIS Strategy SRL, administrată de Teodor Sterian, finul lui Ovidiu Semenescu, cercetat și el în dosarul DNA, contract urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare având ca obiect efectuarea de filaje și interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau Apa Nova. Contractele erau semnate de directorii Apa Nova, de asemenea urmăriți penal, Bruno Roche, Laurent Lalague și Lavinia Săniuță, soția fostului ministru pesedist de interne Marian Săniuță.

SIS Strategy SRL, actualmente Confidential Investigations Team SRL, a fost înființată chiar în 2010, adică din anul semnării primului contract cu Apa Nova, iar de atunci și până anul trecut inclusiv a înregistrat profituri nete cumulate în sumă totală de peste 4,6 milioane lei. 

Justiția americană a admis o plângere împotriva Facebook, acuzat că stochează ilegal datele biometrice ale utilizatorilor CITEȘTE ȘI Justiția americană a admis o plângere împotriva Facebook, acuzat că stochează ilegal datele biometrice ale utilizatorilor

"Lavinia Săniuță a relaționat cu Teodor Sterian, începând cu data de 15.06.2015, de când a îndeplinit funcția de director general al SC APA NOVA SA București, privind montarea sistemelor de supraveghere în birourile firmei și primirea rapoartelor periodice, întocmite pe baza filajelor și interceptării ilegale a angajaților companiei", arată DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2015, directorii Apa Nova Bruno Roche, Laurent Lalague și Lavinia Săniuță au dispus măsuri ilegale de supraveghere, monitorizare și interceptare a angajaților companiei,  măsuri exercitate în baza unor contracte încheiate cu SIS Strategy și prin care au evitat divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate de Apa Nova.

"Astfel, s-a indus în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic. Este de remarcat faptul că, după demararea cercetărilor în prezenta cauză, respectiv după ce lucrătorii DNA. – Serviciul Teritorial Ploiești au ridicat prima dată documente de la sediul SC APA NOVA SA, a fost provocat în mod intenționat un incident, în urma căruia persoanele din conducerea SC APA NOVA SA, potențiali martori în cauză, au aflat că există posibilitatea reală să fi fost monitorizați prin interceptarea convorbirilor și filaj, situație care le-a accentuat starea de teamă", precizează DNA. 

Societatea McDonald\'s România și-a schimbat numele în Premier Restaurants România, începând din luna mai CITEȘTE ȘI Societatea McDonald's România și-a schimbat numele în Premier Restaurants România, începând din luna mai

Procurorii susțin că, în perioada 2008-2015, Ovidiu-Traian Semenescu, Vlad-Octavian Moisescu și Costin Berevoianu și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici care fac parte din grupul de firme Veolia Franța, obținând în schimb, de la reprezentanții acestora, sume importante de bani. Banii erau plătiți sub paravanul unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de cele trei persoane, fără ca în realitate, serviciile prevăzute în contracte să fi fost prestate.

În perioada 2014 - 15 iunie 2015, Lavinia Teodora Săniuță, în calitate de director general adjunct la Veolia România, și începând cu 15 iunie, ca director general al Apa Nova București, a dat sume importante de bani lui Semenescu, în urma unei înțelegeri prealabile avută cu acesta, sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de Ovidiu Semenescu, Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.

”Sumele de bani ar fi fost date pentru ca Semenescu Ovidiu-Traian să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai Grupului de firme Veolia Franța, din care face parte și SC Apa Nova SA București. Unele plăți aferente acestor contracte au fost autorizate de Lavinia Teodora Săniuță, în calitate de director general al SC Apa Nova București SA, respectiv director general adjunct la Veolia România, în perioada menționată. Banii astfel plătiți au reprezentat, de fapt, contravaloarea influenței și intervențiilor exercitate de către Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin la nivelul instituțiilor publice, cu referire în special la Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București, Primăria Generală a Capitalei și Consiliul General ale municipiului București, în favoarea firmelor din Grupul Veolia și în special a S.C. Apa Nova SA București”, arată DNA.

Datoriile guvernului către contribuabili s-au majorat cu 60% de la începutul anului CITEȘTE ȘI Datoriile guvernului către contribuabili s-au majorat cu 60% de la începutul anului

DNA menționează că angajaților SC Apa Nova SA li s-a impus de către directorul general Lavinia Săniuță să sprijine activitatea ilegală desfășurată de Ovidiu Semenescu, în interesul firmelor din grupul Veolia. Astfel, directorul general Lavinia Săniuță ar fi solicitat directorului financiar să ascundă un contract încheiat cu o anumită firmă, în baza căruia Ovidiu Semenescu ar fi primit suma de 4 milioane lei.

Totodată, în perioada 2011 - 2013, suspectul Laurent Lalague, în calitate de director financiar, respectiv director general al S.C. Apa Nova SA București, a pretins directorului general al unei societăți comerciale și a primit, de la acesta, în mai multe rânduri, sume de bani (cuprinse între 50.000 euro și 150.000 euro) în total minimum un milion de euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună ca Apa Nova București să atribuie lucrări respectivei societăți. ”Banii astfel pretinși erau remiși în numerar, prin intermediul lui Teodor Sterian, această din urmă persoană fiind indicată chiar de către Laurent Lalague”, arată procurorii.

În perioada 2011 - 2015, Bruno Roche, Laurent Lalague și Lavinia Săniuță, în calitate de administratori ai Apa Nova București și directori generali ai aceleiași societăți, ultima dintre aceștia și în calitate de director general adjunct la Veolia România, cu complicitatea lui Ovidiu Semenescu, Vlad Moisescu și Giovanei Soare, au participat la circuite comerciale și financiare fictive, ce au avut ca scop înregistrarea în contabilitatea Apa Nova București a unor achiziții fictive, având ca obiect presupuse prestări de servicii și achiziții mărfuri, de la mai multe firme.

”Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze SC Apa Nova SA București, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și a TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale de tip «fantomă». După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicația «achiziții mărfuri», s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri”, precizează DNA.

În cauză, prejudiciu minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală este de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit și TVA – 14.815.188 lei. Prejudiciul stabilit ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor este de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).

Totodată, arată DNA, Giovana Soare, angajată la Apa Nova București din anul 2008, și unde de la începutul anului 2014 a îndeplinit funcția de director general adjunct, urmare unei înțelegeri prealabile avute cu Ovidiu Semenescu, a semnat, din partea Veolia Apă Servicii București, la care nu avea nicio calitate, o serie de contracte și alte documente contabile, încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de Semenescu, Moisescu și Berevoianu, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate, pentru ca Semenescu să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai grupului de firme Veolia Franța, din care face parte și Apa Nova București.

Statul dă în judecată Enel pentru încălcarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud CITEȘTE ȘI Statul dă în judecată Enel pentru încălcarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud

În acest dosar au calitatea de suspect mai multe persoane, între care cetățenii francezi Bruno Roche, fost director al Apa Nova, pus sub control judiciar, și Laurent Lalague, de asemenea fost director în cadrul Apa Nova.

De asemenea, omul de afaceri Alexandru Zamfir, care conduce firma Funvertising și care fusese reținut de DNA pentru complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani în dosarul Apa Nova, fiind acuzat că, prin firma sa, emitea facturi false în favoarea Apa Nova, a fost pus sub control judiciar de către procurori.

Pe lângă cei doi francezi suspectați de cumpărare de influență, în același dosar sunt cercetați pentru cumpărare și trafic de influență Costin Berevoianu, fostul consilier personal al primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și omul de afaceri Ovidiu Semenescu.

În dosar a fost declanșată urmărirea penală și față de compania Apa Nova ca atare, pentru luare de mită, cumpărare de influență, favorizarea infractorului, violarea vieții private, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani. 

Apa Nova este controlată în proporție de 73,69% de grupul francez Veolia, restul acțiunilor fiind deținute de către Primăria Capitalei (16,31%) și Asociația Salariaților Apa Nova (10%). Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canalizare din București a fost semnat în anul 2000 și este valabil până în 2025, Apa Nova având calitatea de concesionar, iar CGMB pe cea de concedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
apa nova
dna
coruptie apa nova
dosar apa nova dna
urmarire penala apa nova
tarif apa potabila
apa si canal
serviciul de apa si canalizare
apa si canalizare
scumpire apa potabila
tarif apa si canal