Antichitățile cotidiene descoperite în jurul Acropole vor fi expuse în această vară

Antichitățile cotidiene descoperite în jurul Acropole vor fi expuse în această vară

Sursaș News.ro

Profit.ro
Profit.ro
scris duminică, 15:13

Grecia a deschis publicului o expoziție de peste 1.100 de obiecte, de la statui la jocuri de societate și jucării pentru copii. Aceste comori au fost descoperite într-un cartier antic din Atena în timpul săpăturilor din zona Muzeului modern Acropole, scrie Le Figaro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Obiectele, descoperite la poalele dealului Acropole care adăpostește templul Partenon, au fost restaurate și fac parte dintr-un sit pe care Grecia îl numește "muzeul de sub muzeu". Acesta va fi deschis vizitatorilor începând cu 26 iulie. Obiectele de uz cotidian, de la recipiente de depozitare și oale de gătit până la unelte de țesut și ace, stau mărturie pentru viața de zi cu zi a locuitorilor timp de 4.500 de ani, a declarat Ministerul Culturii, citat de News.ro.

Vestigiile zonei pe care a fost construit Muzeul Acropole dezvăluie o serie de străzi, case cu camere spațioase și curți, băi și ateliere. Acestea au fost deschise vizitatorilor din 2019. "Amplasată la periferia sudică a sitului arheologic, expoziția se integrează armonios în itinerariul vizitatorului, contribuind la înțelegerea vieții cotidiene a oamenilor", a declarat ministrul Culturii, Lina Mendoni.

Negocieri cu British Museum

Peste 1,5 milioane de persoane vizitează în fiecare an Muzeul Acropole, cu o suprafață de 14.000 de metri pătrați, care își propune să stabilească o legătură vizuală cu Partenonul și celelalte temple de pe dealul Acropole. Aproximativ jumătate din friza de 160 de metri din templul Partenonului se află în British Museum, în timp ce cincizeci de metri de gravuri se află în Muzeul Atenei.

Grecia a cerut în repetate rânduri British Museum să restituie definitiv sculpturile vechi de 2.500 de ani pe care diplomatul britanic Lord Elgin le-a scos din templu în 1806, când Grecia se afla sub dominația turcilor. Lina Mendoni a declarat că noul muzeu este locul ideal pentru a găzdui Partenonul în integralitatea sa. "Acest muzeu este cadrul fizic și conceptual ideal pentru expunerea, interpretarea și înțelegerea capodoperelor sale", a spus ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
obiecte
antichități
muzeu
acropole
atena