Papa Francisc și-a făcut debutul pe platforma socială TikTok, prezentându-și autobiografia intitulată „Speră”. Suveranul Pontif mulțumește, într-un videoclip postat pe contul editurii Mondadori, colaboratorului său Carlo Musso pentru că l-a ajutat să-și amintească momente importante din viața sa. În filmare, Papa Francis menționează că pentru el, autobiografiile sunt pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut cu viața sa.
În videoclipul care durează mai puțin de un minut, Papa Francisc, aflat în studioul său Santa Marta, apare cu capul descoperit, fără tradiționala calotă papală, și explică utilizatorilor platformei cum a fost scrisă cartea, mulțumind, totodată, colaboratorului său Carlo Musso pentru că l-a ajutat să-și amintească momentele semnificative din viața sa, potrivit corriere.it.
„Aș vrea să-i mulțumesc domnului Carlo Musso care a avut atâta răbdare de a mă ajuta să-mi amintesc atâtea lucruri din viața mea. Este o autobiografie, dar pentru mine, autobiografiile sunt pentru a mulțumi lui Dumnezeu, pentru ce a făcut cu viața mea. Adevăratul protagonist este Dumnezeu, care m-a ținut de mână și m-a purtat înainte. Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să realizez această autobiografie și mai ales domnului Carlo Musso. Rugați-vă pentru mine, eu mă voi ruga pentru voi!”, este mesajul transmis de Suveranul Pontif pe TikTok, potrivit News.ro.
Potrivit corriere.it, „Spera” este descrisă ca o lucrare autobiografică unică, prima scrisă vreodată de un Suveran Pontif, care adună experiențe din copilărie până în prezent și care a apărut în peste o sută de țări. Aceeași sursă menționează că volumul autobiografic este rezultatul a șase ani de muncă și abordează probleme cruciale ale timpului nostru, cum ar fi conflictele globale, migrația și provocările de mediu. Prin „Spera”, Papa Francisc intenționează să-și împărtășească moștenirea într-un moment de mare relevanță spirituală, care coincide cu Jubileul Speranței, precizează aceeași sursă.