Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, va fi judecat săptămâna viitoare în capitala Spaniei, într-un caz de fraudă fiscală, a anunțat Tribunalul superior de justiție din Madrid, în fața căruia urmează să compară miercuri și joi, informează AFP.
Tehnicianul italian este acuzat că a fraudat Fiscul spaniol cu peste un milion de euro în anii 2014 și 2015, omițând să declare veniturile provenind din drepturile sale de imagine.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Procuratura spaniolă a cerut o pedeapsă de patru ani și nouă luni de închisoare pentru antrenorul echipei madrilene, scrie Agerpres.
Conform unui purtător de cuvânt al tribunalului madrilen, Ancelotti are obligația să se prezinte la procesul său.
În vârstă de 65 de ani, Carlo Ancelotti se află la cel de-al doilea său mandat la Real Madrid, pe care l-a început în 2021, după ce a pregătit anterior gruparea de pe Santiago Bernabeu între 2013 și 2015.
El a câștigat de trei ori Liga Campionilor cu echipa spaniolă, ultima oară în sezonul trecut.